Saturday, May 27, 2023

Închideți ochii și imaginați-vă cum IA cucerește lumea...

Acum nu ne dăm seama, dar beneficiile inteligenței artificiale vor fi maxime. Să ne imaginăm o aplicație națională a doctoratului sau chiar o aplicație a Uniunii Europene de gestionare a doctoratului, cam ceva asemănător cu ceea ce UE a impus la trimiterea spre evaluare europeană a proiectelor în vederea obținerii finanțării.
Să zicem că aplicația preia titlul propus de teză de doctorat și îl analizează să vadă dacă:
- mai există o teză de doctorat susținută deja cu același titlu,
- un alt doctorand acum lucrează la o teză cu același titlu,
- domeniul de interes al conducătorului este și domeniul tezei,
- complexitatea dedusă este corespunzătoare unei teze de doctorat.
Va fi mare deranj la o astfel de abordare, căci conducătorul științific trebuie să facă dovada prin lucrările sale publicate și prin activitatea sa de cercetare științifică a capacității de a gestiona o teză de doctorat cu domeniu bine stabilit. În condițiile de IA vor fi excluse situațiile în care conducătorii de doctorat vor coordona teze din domenii unde nu au activitate care să le dea dreptul de a conduce doctorate.
Inteligența artificială are posibilitatea să intervină eficient în alcătuirea de comisii de analiză a tezelor de doctorat, dar și în elaborarea unui pre-referat pe care să-l pună la dispoziția membrilor comisiei de analiză. Ea intervine și în analiza referatelor membrilor comisiei. Nu este vorba de o abordare agresivă sau mecanică, ci de o analiză urmată de sugestii care să fixeze în limitele normalului și corectitudinii întregul demers, căci eu am văzut prea multe propuneri de acordarea calificativului cum laudae la teze bune, foarte bune, dar nici pe departe teze excepționale, din moment ce nu zguduiau lumea prin originalitate.


(27 mai 2023)

No comments:

Post a Comment