În intervalul 1986 - 1994, Cristian TOMA a fost elev la Școala Gimnazială nr. 11 din Galați.
În intervalul 1994 - 1998, Cristian TOMA a fost elev la Liceul Dimitrie Cantemir de la Breaza.
În intervalul 1998 - 2003, Cristian TOMA a fost student la Secția Informatică Economică din cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din ASE.
În intervalul 2003 - 2005, Cristian TOMA a fost student la masteratul BRIE organizat în colaborare de ASE și Universitatea din Russe, Bulgaria.
În intervalul 2005 -2008, Cristian TOMA a urmat stagiul doctoral în specializarea Informatică Economică de la ASE.
Cristian TOMA a susținut cu succes teza de doctorat la vârsta de 28 de ani în ziua de 21 noiembrie 2008, teză referită prin:
Cristian TOMA - Secure architectures for software distributed platforms, ASE, București, 2008, 275 pag
Fără a greși cumva, spun că pe toată durata stagiului doctoral pe care l-am coordonat, Cristian TOMA s-a dovedit a fi un cercetător științific cu viziune, care se documentează cu mare atenție, care știe să colaboreze și mai ales, dă dovadă de un înalt nivel de eficiență în derularea activităților în care este angrenat.
În anul 2023, Cristian TOMA și-a susținut cu succes teza de abilitare.
Marius POPA, Cristian TOMA, Mihai DOINEA, Cristian AMANCEI, Sergiu CAPISIZU, Andra PARASCHIV – Quantitative Assessment of Distributed Systems Audit, ASE Publishing House, Bucharest, 2011, 272 pp., ISBN 978-606-505-506-3
Ion IVAN, Cristian TOMA - Limbaje de asamblare : ghid pentru elaborarea proiectelor, Editura ASE, București, 2003, 60 pag, ISBN: 973594314X
Ion IVAN, Cristian TOMA – Informatics Security Handbook, ASE Publishing House, Bucharest, 2006, 420 pp., ISBN (10) 973-594-840-0, ISBM (13) 978-973-594-840-5.
Cristian TOMA – Security in Software Distributed Platforms, ASE Publishing House, Bucharest, 2008, 382 pp., ISBN 978-606-505-125-6.Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU (coordonators); Cristian TOMA co-autor intr-un colectiv de 32 autori – Structuri de date, ASE Publishing House, Bucharest, 2008, vol. I Tipologii de structuri de date 768 pp., ISBN 978-606-505-032-7, vol. II Managementul structurilor de date 532 pp., ISBN 978-606-505-033-4, ISBN 978-606-505-031-0
Cristian TOMA a venit în învățământul superior imediat de la absolvire în anul 2003 și a parcurs toate etapele fiind mai întâi preparator universitar, apoi asistent universitar titular, lector universitar, conferențiar universitar și a ajuns să fie profesor universitar începând cu anul 2009.

El este acum directorul cursului de master Securitatea Informatică din Facultatea CSIE.
(17 septembrie 2026)
No comments:
Post a Comment