Televiziunile mioritice, vrând să pară obiective, au luat-o pe arătură, făcând din campania electorală un talmeș-balmeș bizar, aiuritor, imprecis, manipulator, urâcios și mai ales secundar, căci pentru ele claritatea, demnitatea și obiectivitatea sunt lucruri neesențiale în raport cu goana lor după profituri lejere, imense și lipsite de riscuri.
Dacă în anul 2019 campania prezidențială a fost ca și absentă, acum oala cu zoaie a dat în clocot îmrăștiind mirosuri pestilențiale și zemuri mizere, toți actorii crezând că în acest fel vor câștiga procente prin voturile cetățenilor, numai că cetățenii sunt sătui de înjurături, de bârfe ieftine. Ei fără să plătească salarii imense demnitarilor, dacă ies pe ulițele mahalalelor lor, aud exact aceleași lucruri, numai că totul este gratis, autentic, neforțat și mult mai colorat decât pe ecranele televizoarelor căci totul este live.
Ca și întreaga societate, televiziunile sunt lipsite de profesionalism, din moment ce așa-zișii jurnaliști sunt luați de colo și de colo, pudrați, spălați, șamponați, periați și împinși să vorbească cu bruma lor de cultură, repetând cu obstinație cuvinte precum iată, atenție, dar și o serie de sintagme primitive și enervante. Deci nu avem cum să așteptăm ca televiziunile să facă educație civică, din moment ce criteriile lor de performanță nu au nicio legătură cu morala, cu proiectul de țară imaginat de popor, proiect care nu are nicio legătură cu ceea ce-și imaginează politicienii.
În ultimele două săptămâni ale campaniei electorale, televiziunile mioritice s-au întrecut în a manipula poporul, funcție de ceea ce au obținut în procesul de publicitate electorală, căci nimic nu se face gratis, mai ales că partidele, dintr-o eroare grosolană și strategică, au primit subvenții nepermis de mari de la stat.
Premisa televiziunilor cum că prostesc poporul cu televizorul este falsă din moment ce poporul folosește rețelele de socializare pentru a se informa și pentru a comunica direct și ele nu mai au decât o influență palidă asupra poporului. Să nu uităm că telecomanda este cea care face ca poporul să urmărească filme sau programe de divertisment în timp ce canalele de știri se zbuciumă cu emisiuni electorale manipulatoare prin invitații care participă și prin non-calitatea întrebărilor adresate, știut fiind faptul că multe din chestiuni sunt servite, adică despre întrebări, respondenții știu deja și-și pregătesc răspunsurile.
Nu vor trece zece ani din acest moment și televiziunile de știri vor fi istorie, căci ceea ce se întâmplă cu Poșta Română se va întâmpla și cu TVR, Antena 3, REALITATEA, ROMÂNIA Tv, DIGI 24, căci vorba colegilor mei Karl MARX și Friedrich ENGELS, orice fenomen dispare datorită propriei lui dezvoltări.
(24 noiembrie 2024)
(24 noiembrie 2024)
No comments:
Post a Comment