Thursday, November 14, 2024

Reclamă electorală cu costuri ZERO!

Sunt foarte surprins cum toate canalele de televiziune de știri fac reclamă partidelor AUR și SPR România, precum și președinților lor de partid, respectiv, lui George SIMION și lui Diana ȘOȘOACĂ cu ZERO lei.

Este lansată în mass-media tema cu George SIMION agent al unei puteri străine, dar și varianta cu George SIMION bărbatul gay. Se vorbește în termeni greu de demonstrat cu documente și cu fapte de netăgăduit din toate punctele de vedere. Este adevărat că George SIMION și Diana ȘOȘOACĂ sunt oameni politici nefrecventabili din punctul de vedere al unor televiziuni, dar instantaneu ei ocupă micile ecrane la acele televiziuni atunci când ceea ce se vorbește despre cele două persoane, aduce rating imens și mai ales slujește altor candidați la prezidențiale.

Sunt foarte surprins să constat cum reclama cu costuri ZERO pe care televiziunile o fac lui George SIMION și Dianei ȘOȘOACĂ are efecte benefice partidelor pe care cei doi le reprezintă, căci telespectatorii, membrii sau simpatizanții ai partidelor AUR și SOS Romania, iau din emisiuni numai ceea ce le convine, nu ceea ce vor moderatorii și nici susținătorii PNL, PSD, USR sau susținătorii lui Mircea GEOANĂ. Am senzația că televiziunile de mare audiență nu s-au prins de planul AUR și SOS Romania de a face manipulare inversă și au căzut în plasa lui George SIMION și a Dianei ȘOȘOACĂ. Era cu mult mai eficient dacă în nicio emisiune sau dezbatere nu se sufla o vorbă nici despre George SIMION, nici despre Diana ȘOȘOACĂ, nici despre AUR și nici despre SOS Romania. Ochii care nu se văd se uită, iar urechile care nu aud, ne fac să trecem cu vederea orice.



(14 noiembrie 2024) 

No comments:

Post a Comment