Sunday, December 29, 2024

Iuliana TUDOR ' 25

Celebra prezentatoare de șușe folclorice Iuliana TUDOR și-a organizat un concert pentru cea de-a XXV-a aniversare a emisiunii sale O data'n viață. Ceea ce s-a petrecut la acea șușe a fost previzibil, căci în nota cu care Iuliana TUDOR ne-a obișnuit, s-a propus cu aceleași platitudini și șabloane, căci acesteia îi place tare mult să se audă vorbind. S-au perindat în platou aceleași personaje uzate, fără prospețime, care au venit cu lucruri cunoscute, fără a se ridica la un nivel mai înalt. Spectacolul a fost monoton, dezlânat, banal, cu interpreți care se plimbă prin televiziuni de colo-colo, fără a avea timpul necesar culegerii folclorului autentic. Pe o scară de la 1 la 10, Iuliana TUDOR merită nota 6(șase), iar spectacolul ei merită nota 3(trei), căci se vedea clar că folclorul, costumele erau de vitrină, fără ceva autentic, pentru că în anul 2024 Internetul este plin de rapsozi care ne arată cu adevărat ce trebuie cântat, cum trebuie cântat și de către cine trebuie cântat.
Din spectacolul de duminică ora 21:00 pe TVR 1 am avut răbdarea să urmăresc numerele interpretate de:
Ionuț UNGUREANU și Ionuț FULEA
Andreea VOICA și Marius MANOLE
Medeea MARINESCU și Mariana IONESCU CĂPITĂNESCU 
Doru Octavian DUMITRU
Zoli TOTH
Mi-am pierdut răbdarea căci urmărind de mai mulți ani emisiunile Iulianei TUDOR am văzut că nu iese din șabloane, din abordările lălăite, iar invitații sunt aceiași, care parcă nu și0ar schimba repertoriul nici picați cu ceară, iar cei care fac odată-n viață ceva nou, sunt interesanți, dar contextul îi coboară rău de tot.



(29 decembrie 2024)

No comments:

Post a Comment