Thursday, November 23, 2023

Bojdeuca lui CREANGĂ după cataclism

Televiziunile și Internetul s-au ocupat în ultimul timp de bojdeuca lui CREANGĂ, monument istoric din Iași, pentru că au motive deosebit de întemeiate. Ca și cum ar fi o mare surpriză faptul că în spațiul mioritic problema monumentelor istorice sunt tratate superficial, de această dată se reiau aceleași aspecte pe care le-am întâlnit la cei care au spălat cu detergent monumentele lui BRÂNCUȘI de la Tg. Jiu sau au făcut din monumentul de la Adamclisi ceva de nerecunoscut. Problema este extrem de complexă, dar are rădăcini în caracterul specific al poporului român care se pricepe la toate și le știe pe toate.
Când vorbim despre monumente de arhitectură, cu siguranță trebuie să ne gândim la niște specialiști care au făcut în facultate discipline privind restaurarea de monumente.. Când vorbim de obiecte găsite pe parcursul săpăturilor arheologice vorbim de specialiști care au studiat discipline care să le permită restaurarea acelor obiecte cu păstrarea caracteristicilor esențiale și care prin restaurare nu se distruge nicio componentă autentică din respectivele relicve descoperite.
Nu mă voi apuca să scriu aici despre carențele pe care le include acum bojdeuca lui CREANGĂ după procesul la care a fost supus, proces care nu este nici de restaurare, nici de reconstrucție, nici de renovare, căci restaurarea înseamnă ceva, reconstrucția înseamnă altceva și renovarea este o altă mâncare de pește. Eu voi scrie doar despre cauzele care au dus la situația catastrofală la care s-a ajuns ca bojdeuca lui CREANGĂ să fie asemănată unei pensiuni de trei margarete.
Se știe că toate locurile unde nu se muncește pe brânci, au devenit locuri călduțe, iar joburile de acolo sunt ocupate de tot felul de indivizi și individe care nu au nicio treabă cu specificul acelor activități care trebuie să se desfășoare, din moment ce manager de spital devine un patron de pompe funebre, de ce un loc care vizează monumente istorice de patrimoniu nu ar fi ocupat de o curvă, de un borfaș sau de un criminal, deja primește răspunsul afirmativ.
Ceea ce s-a întâmplat cu bojdeuca lui CREANGĂ are rădăcini în lipsa de profesionalism a celor puși să definească tema, celor care au realizat proiectul, celor care au aprobat finanțarea și, respectiv, a celor care au implementat proiectul. Niște ageamii au definit tema. Niște diletanți au realizat proiectul. Niște neaveniți au aprobat finanțarea. Niște troglodiți au implementat proiectul. Niște ciudați s-au lăudat cu ceea ce s-a făcut. Nimeni nu trebuie acuzat pentru catastrofa la care s-a ajuns, pentru că fiecare din acest lanț a făcut ceea ce i-a bubuit țeasta, nimic mai mult, nimic mai puțin. Este aberant să ceri unui porc să facă altceva decât să mânânce de la troc. Este nefiresc să ceri unui bou să facă altceva decât să tragă la jug. Este absurd să ceri unei muște să aibă alt traseu decât acela de a ajunge la hazna. Tot așa, este ilogic să ceri unor neprofesioniști să facă lucruri de înalt nivel de profesionalism. Așa că, până nu se vor rezolva problemele legate ca omul potrivit să se afle la locul potrivit, bojdeuca lui CREANGĂ este acum ceva cu care non-profesioniștii care au derulat proiectul au cu ce se lăuda, eu, nu.


(23 noiembrie 2023)

No comments:

Post a Comment