Sunday, June 17, 2018

Tudorel TOADER, invitatul lui Mihai GÂDEA

Sfătosul Tudorel TOADER mi-a creat la început o mare nedumerire și chiar enervare. El a vorbit o oră și în final a zis nu. Toată lumea l-a ironizat și mulți care așteptau revocarea Laurei Codruța KOVESI au fost dezamăgiți. Eu am o cu totul altă părere, căci am zis că Laura Codruța KOVESI va pleca atunci când va vrea ea. Se probează proverbul nu mor caii când vor câinii. Tudorel TOADER avea un plan pe care l-a urmărit și a ajuns la situația în care suntem acum. Unii analiști mai cu creierul la ei ar fi avut toate elementele să prevadă acest punct, că final nu este. Subaprecierea lui Tudorel TOADER este lucrul cel mai nasol pe care unii  l-au făcut și l-au tratat pe acesta cu superficialitate. Cei dim mediul academic, cominicatorii, analiștii trebuiau să-și dea seama că Tudorel TOADER nu ajungea unde a ajuns picând din cer sau venind cu pluta. El este rezultatul unor succesiuni de voturi și fără să exagerez al unor unanimități sau majorități confortabile. Ori așa ceva se obține dacă și numai dacă mesajele celui care este supus alegerii coincid cu ceea ce vor să audă votanții. Tudorel TOADER are exercițiul concordanței dintre mesajele transmise și cele dorite și se manifestă din plin, așa cum a făcut-o toată viața. Așa zice prima lecție de management politic.


(17 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment