Nu e nimic mai grotesc decât caricaturizarea a orice. Unii au încercat în prostia lor să parodieze Luceafărul de Mihail Eminescu. Acum s-a caricaturizat această sărbătoare, pentru care unii și-au dat viața. Ignoranții sunt mai periculoși decât criminalii. Ei nu respectă, lucru care este mai grav decât o crimă comisă cu sânge rece. Ceea ce a fost zilele acestea cu 1 Mai sărbătoresc a fost o mare mizerie. Omul bea. Omul se distrează. Foarte bine! Dar a da o conotație jalnică bucuriei prin legarea ei de o zi de odihnă obținută cu luptă și cu sânge, este deja prea ,mult. S-a făcut tam-tam de ieșirea din pârnaie a lui Borcea, s-a discutat despre cârpele de pe Udrea, au fost și transmisii de concerte fără public, cu soliști răsuflați. Adică a fost banal, banal, banal. Pentru mine ziua aceasta a fost ca oricare alta. Aceleași freclame stupide, aceiași jurnaliști slabi, aceleași reportaje mediocre. N-am văzut ceva cu zvâc, n-am auzit ceva care să mă dea pe spate. Bine că 1 Mai sărbătoresc a durat tot 24 de ore ca oricare altă zi. Bine că s-a terminat și că se reintră în normalul cenușiu dâmbovițean cu nimicuri lălăite, alungite și propagate la nesfârșit.Trecerea de la 1 Mai muncitoresc, la 1 Mai sărbătoresc este ceva caricatural. Chiar merită ca luna mai să înceapă direct cu 2 mai.
(02 mai 2017)
No comments:
Post a Comment