Încă de anul trecut s-a văzut că RAFILA infecționistul nu-l avea la ficați pe ARAFAT de la urgențe. Lucrurile au evoluat mocnit, dar acum de când Alexandru RAFILA este ministru la sănătate, deja lucrurile au luat o întorsătură și se simt în aer săgețile pe care Alexandru RAFILA le aruncă spre Raed ARAFAT. Se știe că Traian BĂSESCU a pierdut lupta cu Raed ARAFAT, acest ARAFAT pe care lumea îl identifică cu SMURD. A mai câștigat multe lupte și chiar războaie Raed ARAFAT. Numai că acum, în cei doi ani de pandemie, prin restricțiile tot timpul anunțate de el, a pierdut din simpatia publicului. Să nu uităm că 60% din populație este nevaccinată și aceșit 60% sunt cei care nu-l iubesc, adică mult prea mulți.
Dacă Alexandru RAFILA va ști să conducă ostilitățile și se pare că știe, după un război de uzură va ieși învingător, dar prețul victoriei va fi mult prea mare, căci fără Raed ARAFAT, DSU nu va mai fi ce a fost și va cădea în paragină, având exact soarta institutului CANTACUZINO, căci pe stârvul DSU se vor urca tot felul de croncănitori care vor devora și ultimele fărâme din partea cărnoasă, până se va alege praful.
De data aceasta Alexandru RAFILA este cel care va câștiga pentru că beneficiază de demonetizarea lui Raed ARAFAT generată de atacurile unor televiziuni, de lipsa de curaj a politicienilor care trebuiau să comunice deciziile privind managementul pandemiei. Toți l-au băgat la înaintare pe Raed ARAFAT. El a făcut treaba excelent, numai că ceea ce a anunțat el nu au fost festivaluri, chefuri, nunți, îngheorlăieli, ci restricții, restricții și iar restricții, care nu sunt pe placul vulgului. El a pierdut din iubirea populației, dar nu atât de mult încât să-l doboare ușor Alexandru RAFILA. Va câștiga Alexandru RAFILA războiul cu Raed ARAFAT, dar va pierde războiul cu pandemia, căci dacă ARAFAT avea curajul să anunțe decizii dure, Alexandru RAFILA va căuta calea de mijloc, să împace și capra și varza, ceea ce nu rezolvă problema pandemică, ba mai mult o lungește și o agravează. Nici acum nu se pregătește sub conducerea lui Alexandru RAFILA valul al V-lea.
Concluzie: Rău e cu rău, dar mai rău va fi fără rău!
(05 decembrie 2021)
No comments:
Post a Comment