Saturday, December 5, 2020

Teza independenței limitate

În vremurile comuniste considerate depășite după 1989, teza independenței limitate a fost lansată de liderul URSS, Leonid BREJNEV și practic s-a văzut cum au stat lucrurile în Chehoslovacia când a avut loc invazia din 21 august 1968 a armatelor din URSS, Germania de Est, Polonia, Ungaria și Bulgaria au ocupat Cehoslovacia, au izolat conducerea țării într-o zonă necunoscută și au reinstaurat revenirea la comunismul clasic, nereformat, anchilozat și ineficient.
Independența limitată a fost definită în virtutea faptului că țările socialiste trebuiau să îmbine principiile de dezvoltare economico-sociale proprii, cu cele ale menținerii modului de producție socialist, în concordanță cu cerințele tuturor țărilor care formau lagărui socialist. URSS oferea țărilor membre resurse minerale și energetice, dar și echipamente militare și dorea ca punctul său de vedere să fie ascultat și mai ales respectat.
Se zice că la o ședință a conducerilor de partid din țările socialiste care a avut loc în Bulgaria, Todor JIVKOV secretarul partidului comunist bulgar ar fi solicitat egalitate în luarea deciziilor și în ascultarea celor mai micuți de la masa tratativelor. Atunci, legenda zice că Leonid BREJNEV s-a ridicat furios de la masă, s-a apropiat de harta lumii care era pe un perete și a pus ambele mâini pe conturul URSS și a mai răma suprafață neacoperită. Apoi a pus degetul mare pe locul unde se afla Bulgaria. Toată lumea a înțeles că cel mai mare și cel mai puternic nu prea vrea egalitate cu cei mici.
Independența absolută este foarte dificil de realizat. dacă locuiești la bloc, pentru a fi independent trebuie să ai țevi proprii care să te alimenteze cu utilități ca să nu depinzi de vecini. În orice altă situație nu există independența locatarilor din apartamentele unui bloc. O inundație, o întrerupere a alimentării cu apă, cu electricitate, muzica dată foarte tare, ocuparea liftului cu căratul de materiale de către un vecin, evidențiază că independența este foarte limitată la bloc. Nici cei care-și fac casă pe pământ nu sunt 100% independenți. Numai dacă au puț propriu și sistem de încălzire cu energie solară își asigură o independență ceva mai largă dar nu sunt independenți.
Majoritatea dintre noi ne lăudăm cu independența financiară, care înseamnă că avem capacitatea de a plăti taxele și impozitele către stat, că dispunem de bani să cumpărăm mâncare și nu mergen cu mâîna-ntinsă la părinți, la vecini sau la bancă să cerșim. Și această independență este relativă căci dacă apar constrângeri de sănătate sau de la locul de muncă, deja independența pică. Noi avem impresia că suntem independenți, dar în realitate independența noastră este limitată, nu relativă și cu atât mai puțin absolută.


(06 decembrie 2020) 

No comments:

Post a Comment