Iluzia autonomiei universitare

Mie mi-a plăcut să-i aud pe unii vorbind de cât sunt ei de autonomi. Desigur, dacă eu am un apartament, iar apartamentul meu are 7 uși, eu am libertatea să le deschid când vreau, mai ales dacă locuiesc singur în acel apartament. Dacă eu am 5 cămăși am autonomia să mă îmbrac cu care dintre cămășile pe care le am pentru a merge la o plimbare prin mahala.

Autonomia este definită de context. Cred că este decent să se vorbească de autonomia universitară specificând de fiecare dată limitările resurselor disponibile, știut fiind faptul că universitățile de stat în special primesc bugete de la stat și plata salariilor se face din banii care vin de la bugetul de stat. Așa stând lucrurile, autonomia universitară se manifestă numai între limitele resurselor primite și a condițiilor impuse. Universitățile nu au o autonomie absolută, în sensul de a face fiecare exact ceea ce i se potrivește cel mai bine. În contextul în care universitățile primesc bani de la bugetul de stat, ele trebuie să se alinieze la restricțiile ce decurg din limitele bugetului și să-și definească comportamentul astfel încât să răspundă comandamentelor definite de stat.

Am văzut undeva în Europa de Vest un teritoriu care se luptă pentru autonomie. Numai că respectivul teritoriu este o enclavă. Dacă sunt tăiate alimentarea cu utilități, legăturile aeriene și dacă sunt blocate căile de acces, deja apar probleme și autonomia se transformă dintr-un deziderat într-un calvar.

Nimeni nu vede autonomia universitară în termeni absoluți, ca și cum universitatea este o entitate care funcționează 100% pe cont propriu și oferă servicii exact după regulile proprii, numai piața muncii fiind cea care o influențează în decișii, organizare și definire de strategii. Acceptând faptul că universitatea este componentă a unui sistem, autonomia se manifestă ca definire a tuturor acțiunilor specifice la nivel de detaliu, respectând toate restricțiile impuse de legi, minister, buget. Statul cel mult intervine pentru a corecta abateri în cazul în care apar diferențe substanțiale, ireconciliabile între direcțiile locale ale universității și cele generale ale statului. Deci autonomia universitară conform căreia universitatea face ce vrea este o abordare nerealistă, contraproductivă și iluzorie din moment ce banii vin din altă parte.

(06 decembrie 2020)