Din punctul mei de vedere Dan DIACONESCU este o mare necunoscută și în legătură cu el ar fi numai următoarele variante:
- Dan DIACONESCU este o minte sclipitoare,
- Dan DIACONESCU joacă un rol scris de alții,
- Dan DIACONESCU are miros extraordinar,
- Dan DIACONESCU se orientează nativ,
- Dan DIACONESCU știe să pătimească,
- Dan DIACONESCU nu este dorit la masa bogaților.
Acest Dan DIACONESCU a venit de nicăieri, s-a instalat și a mers pe o nișă care i-a adus faimă, coborând totul la un nivel greu de suportat, căci lumea vrea lături nu pentru a le mânca, ci de a fin înconjurată de el. Numai așa se explică audiența de la miezul noții obținută de Dan DIACONESCU prin emisiuni dintre cele mai primitive, cu oameni spontani care nu ar fi fost acceptați niciunde pentru lipsa lor de pregătire de orice fel.
Au încercat unii să-l doboare și n-au reușit. Numai că omul își mai afce cu mâna lui. Dacă face jucării inflamabile, evident va pierde cu certitudine. Așa s-a întâmplat cu Dan DIACONESCU care a creat și un partid și a reușit să devină o forță deosebită la alegeri, intrând în Parlament cu o pondere amețitor de mare pentru un debutant. Aici a greșit Dan DIACONESCU, căci el dacă ar fi avut o altă traiectorie nu ar fi ajuns la pârnaie. Și-a făcut-o cu mâna lui și ajutat de cei din jur care au plecat ca șobolanii când nava PDDD a început să ia apă. Acum Dan DIACONESCU își duce viața dictată de alții, căci și acum este considerat un real pericol și nu este exclus ca Dan DIACONESCU să aibă idei care să-l relanseze și atunci va pi prăpăd, căci așa cum arată el, nu uită și nici nu iartă.
(18 octombrie 2018)
No comments:
Post a Comment