Externalizarea activităților sau cum se fură căciula

Contractele cu statul sunt:

- picante;

- mănoase;

- suculente;

- eficiente;

- drăgălașe;

- dedicate;

- interesante;

- selective;

- umflate;

- artificiale;

- nenaturale;

- forțate;

- subiective.

De regulă, în natură se zice că funcția crează organul. În economie, organul crează funția, ceea ce duce la niște situații cel puțin interesante. După 1989 au apărut multe SRL-uri sau SA-uri cu tot felul de obiecte de activitate, mai puțin în domeniile în care statul dorea să-și păstreze monopolul. Acele SRL-uri aveau ca obiect de activitate să zicem producție de software. Dar existau în anii de început centre de calcul la combinate, la fabrici, la centrale , la ministere și centre de calcul teritoriale. Erau toate de stat, cu salarii de stat, adică mici, mici de tot. Firmele private cu obiect de activitate producția de software au început să propună realizarea de produse, dar la prețuri adevărate care permiteau salarii pentru programatori și de 10-20 ori mai mari decât la stat. În condițiimisterioase au fost acordate acele contracte, unor SRL-uri de apartament, care lucrau însă cu programatori de la centrele de calcul de stat. Apoi s-a produs angajarea lor cu salarii  mari și respectivii au plecat de la stat. Când este borba de bugete, se fac construcții care iau în considerare parteneriate dar ci relații comerciale cu firme private. Este normal să fie așa, numai că au apărut și niște situații ciudate, cu acel parandărăt de 10% sau mai mult. Dacă statul avea inteligența să nu includă acele elemente restrictive de salarizare și să coreleze calitatea cu cantitatea și cu importanța socială, cu siguranță, economia ar fi arătat altfel și procesul de decalificare ar fi fost altfel, iar descalificarea ar fi avut un ritm cu mult mai redus. Chestia cu externalizarea am văzut-o ca pe o chestie extrem de interesantă. În loc să fie plătită o femeie de servici cu X lei pe oră ca salariată a organizației de stat Y, prin contract se externalizează măturatul cu Ț lei pe oră, cu Ț mult mai mare decât X. Și ca tacâmul să fie complet voi povesti o întâmplare:

- trebuia să merg la un examen de grad;

- am fost anunțat ff târziu;

- am plecat cu mașina mea;

- mi s-a decontat motorina;

- am luat o cazare la hotel cu 100lei/noapte;

- colegului meu firma care asigura serviciile externalizate i-a plătit 180lei;

- mie nu mi s-a decontat cazarea că nu fusese luată de firmă.

Deci deja am alergie de marii milionari care au făcut milioanele exclusiv din relația cu staul, plătind din bani publici salarii occidentale prin externalizare. O altă abordare ar fi făcut dintr-o economie care rostogolește banii, o economie în care banul public e cheltuit altfel. Chiar legea achizițiilor este strâmbă atât timp cât nu face nicio referire la prețurile pieței. De aceea un calculator în market este 5.000 și la licitație același calcualtor face 9.000. Legile fac milionarii de carton, generează acei puternici economici artificiali, care dacă înțarcă bălaia sunt pierduți și se consideră marginalizați. Inginerul Sebastian GHIȚĂ, acestă Elodia masculină a momentului, este produsul pur al relațiilor economiei de piață de la noi, prea plină de imperfecțiuni, necorectate într-un sistem cu inerție prea mare.

(14 ianuarie 2017)