Thursday, December 11, 2025

Asaltul pe justiție

De câteva zile a circulat prin televiziuni un film din care rezulta că este o criză în justiție, că trebuie musai luate măsuri de îndreptare a situației de acolo, căci prea multe dosare ajung să fie rezolvate cu NUP din cauza prescripției faptelor. Eu nu mă pricep la chestiile acestea și nici nu vreau să-mi dau cu părerea. Cândva, un nene a vrut să discute cu mine despre cursul și despre culegerea de structuri de date, pe care le publicasem eu Ion IVAN și Romică ADAM în editura QED. Atunci i-am zis acelui nene că voi accepta să discut cu el dacă și numai dacă va veni cu:
- 10 cărți de structuri de date și va dovedi că le-a citit,
- un curs tipărit de structuri de date,
- o culegere de probleme de structuri de date tipărită.
Dacă nu vine să-mi dovedească faptul că știe despre ce vorbește și că are calitatea de a mă critica, nu avem ce discuta, căci eu nu accept ca orice nene sau orice tanti să vină și să-și dea cu părerea despre munca mea. Așa că nenea a plicat cu coada între picioare. 
Nu discut mai multe, dar faptul că oricine își dă cu părerea despre justiție, este un lucru rău. Chiar dacă în filmul care circulă sunt și păreri ale unor foști magistrați, lucrirle nu schimbă deloc problema din moment ce problemele sistemului independent trebuie să și le rezolve ei, dacă sunt independenți și dacă au funcționat sistemele de selecție la cel mai înalt nivel de moralitate și de calitate.
Un prieten al meu zicea: nu te uita la cățelul care latră! Uită-te cine-i ține lanțul. Să așteptăm cum vor sta lucrurile în zilele următoare și vom vedea că filmulețul nu a apărut din spuma mării și se merge după proverbul: unde dai și unde crapă.



(11 decembrie 2025)

No comments:

Post a Comment