Monday, November 10, 2025

ADIN - un bărbat păcălit


Bietul ADIN mi-a făcut o impresie cât de cât bună.
Înalt e.
Frumușel e.
Meserie are:
Succes la femei avea.
Acum în showul MIREASA s-a potcovit nefericitul cu LAVINIA, o femeie care are toate defectele majore din lume cu care natura înzestrează o femei pe acest pământ.
ADIN este orbit de această femeie și nu mai vede nici în dreapat și nici în stânga, vai de capul lui!
Mă întreb și eu așa ca un spectator modest, dacă femeia pe care ai sărutat-o azi, pleacă de lângă tine, se îmbată ca o scroafă și dansează lasciv cu un altul, nu-ți furnizează dovada clară că și cu alte prilejuri tot așa va proceda?
ADIN, a trecut peste orice, deși crede că premiul de 40.000 de euro este neimportant pentru el, tânărul căruia i-a căzut la pat ca mușltele, un eșalon de 53 de dame, una mia mișto decât alta.
Oricum o dai, oricum o întorci, ADIN este în cursa de eliminare că a făcut pe zmeul cu un nou intrat, care a lăsat moștenirea ce nu-i priește deloc. LAVINIA îl trege înapoi și ADIN Este la mare ananghie, iar pentru show, plecarea lui este ceva benefic. Crește adrenalina și LAVINIA este sursa maximă de inspirație pentru producători, căci manifestările ei necontrolate fac sarea și piperul dacă ADIN este dat afară vineri.



(10 noiembrie 2025)

No comments:

Post a Comment