Monday, April 28, 2025

Despre scrisorile electorale...

E mare vâlvă mare că AUR a trimis peste un milion de scrisori prin Poșta Română unor pensionari, ca să le câștige bunăvoința la votul din 4 mai 2025. Jurnaliștii, aceste mamifere bipede au uitat că Emil CONSTANTINESCU a inaugurat seria scrisorilor, când s-a adresat celor care și-au sărbătorit majoratul și din întâmplare o scrisoare a ajuns la părinții unei copile decedase, care și ea ar fi împlinit vârsta de majorat dacă... Tot aceiași jurnaliști, despre care credeam că au memorie ceva mai bună, au uitat că și Maria BĂSESCU a trimis o scrisoare lăudându-și soțul, în momente de cumpănă, când presa vorbea despre niște disensiuni dintre ea șii fiică-sa EBA sau cam așa ceva. Și au mai fost și alte scrisori. 
Atitudinea așa-zișilor jurnaliști față de scrisorile de la AUR arată un mod limitat de a vedea lucrurile, mai ales că le consideră eronat, scrisori personalizate. Acum când există:
- Inteligența Artificială,
- rețelele de socializare,
- baze de date adevărate,
mă așteptat ca scrisorile să fie cu adevărat personalizate, adică să scrie la formula de adresare domn dacă se adresează unui bărbat și doamnă, dacă se adresează unei femei. Din rețelele de socializare, dar și din alte surse se găsesc detalii legate de profesie, de planuri de viitor și personalizarea poate merge în profunzime, încât destinatarul să creadă că AUR chiar își știe păsurile și aspirațiile și îl apreciază. O scrisoare personalizată, evident, îl va determina pe pensionar să creadă că partidul AUR este aproape de el și cred că 80% dintre primitorii unor astfel de scrisori, vor fi impresionați și 50% dintre ei vo fi determinați de scrisoare să voteze AUR. Ceea ce s-a întâmplat a fost o pierdere de timp și de bani, căci scrisorile cu dragă, n-au nicio valoare când textul este incolor, inodor și fără duhoare. Eu nu am primit o astfel de scrisoare, căci aș fi analizat-o. Îmi amintesc cum ORANGE îmi trimitea undeva prin 2000 de ziua mea de naștere, scrisori în plicuri negre, știut fiind faptul că negrul este pentru morți. Am sesizat acolo chestia și nu am mai primit acele mizerii. Deci AUR n-a descoperit apa caldă, ci a făcut un gest la fel de penibil, cum făcea pe vremuri FSN când mituia alegătorii cu plase cu mălai, ulei, făină și zahăr. S-au schimbat vremurile și în loc de plase cu alimente, vin la căsuțele poștale scrisori penibile foc.

PS: se zice că în URSS, KGB chiar trimitea scrisori personalizate cu adevărat care-i convingea pe cetățeni să devină turnători vigilenți din patriotism. Mă mir că la București nu sunt profesionioști ai manipulării prin scrisori, mai ales că acum IA crește productivitatea generării textelor personalizate...


(28 aprilie 2025)

No comments:

Post a Comment