Am avut șansa să-l cunosc pe profesorul universitar Dumitru OPREA cu mai multe prilejuri, căci drumurile noastre s-au intersectat de câteva ori, dar de fiecare dată am rămas profund impresionat de personalitatea sa dinamică, dedicată, de profunzimea abordărilor și de inteligența cu care a rezolvat o mare problemă a salariilor profesorilor de la Universitatea Al. I. CUZA în vremea în care el a fost rector și aici mă refer la perioada 2000 - 2008.
Dumitru OPREA este absolvent al Facultății de Științe Economice de la Universitatea Al. I. CUZA, promoția 1975. A lucrat ca economist în producție în intervalul 1975 - 1979.
Profesorul universitar Dumitru OPREA a parcurs toate etapele din carieră până să ajungă pe cea mai înaltă treaptă. A fost asistent universitar în intervalul 1979 - 1990. A fost lector universitar în intervalul 1990 - 1991. A fost conferențiar universitar în intervalul 1991 - 1994 și din anul 1994 a devenit profesor universitar la vârsta de 42 de ani.
A derulat un stagiu doctoral de 5 ani și în 22 aprilie 1986, la vârsta de 34 de ani a susținut teza de doctorat intitulată Model de calculație a costurilor normate în condițiile prelucrării automate a datelor, obținând titlul de doctor în economie, specializarea contabilitate.
A publicat numeroase articole, cărți și cursuri universitare, din care amintesc aici cărțile:
Dumitru OPREA - Protecția și securitatea informațiilor, Ediția
a II-a, revizuită şi adăugită, Editura POLIROM, Iași, 2007
Dumitru OPREA, Gabriela MEȘNIȚĂ, Marius ALEXA - Managementul evenimentelor speciale:
personale, organizaționale, internaționale, Editura POLIROM, Iași, 2016
Dumitru OPREA, Gabriela MEȘNIȚĂ - Fonduri Europene pentru România, în
perioada 2007-2013, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007
Dumitru OPREA, Florin DUMITRIU, Gabriela MEȘNIȚĂ - Proiectarea sistemelor informaționale, Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iași 2006
Dumitru OPREA, Florin DUMITRIU, Gabriela MEȘNIȚĂ - Analiza sistemelor informaționale , Ed. Univ. Al. I. Cuza, Iași 2005.
Profesorul Dumitru OPREA a fost senator în parlamentul României în intervalul 2008 - 2016.
Pe o scară de la 1 la 10, profesorul Dumitru OPREA este la nivelul +10.
(30 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment