Friday, May 1, 2020

Imnul R.P.R.

Între 1953 și 1977 elevii și proletariatul cântau imnul pe versurile scrise de Dan DEȘLIU și Eugen FRUNZĂ și pe muzica lui Matei SOCOR.
Te slăvim, Românie, pământ părintesc
Mândre plaiuri sub cerul tău paşnic rodesc
E zdrobit al trecutului jug blestemat
Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat
Astăzi noi împlinim visul lor minunat.
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română
Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far şi tărie si avânt
Noi urmăm cu credinţă Partidul ne-nfrânt,
Făurim socialismul pe-al ţării pământ.
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română
Noi uzine clădim, rodul holdei sporim
Vrem în pace cu orice popor să trăim
Dar duşmanii de-ar fi să ne calce în prag
Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag
Înălţa-vom spre glorie al patriei steag
Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română.

Deci imnul are 3 strofe și un refren care se repetă tot de 3 ori. textul arată vasalitatea țării față de marele învingător din cel de al Doilea Război Mondial, cel care adusese comunismul pe plaiurile mioritice. Atunci orașul Brașov a devenit Orașul STALIN, un raion din București se numea raionul LENIN, ASE se numea Institutul de Științe Economice V. I. LENIN.

 
(01 mai 2020)

No comments:

Post a Comment