S-a vorbit mereu că PSD-ul a dat pomeni electorale. O analiză superficială arată că ceea ce a făcut PSD-ul a fost o suită de pomeni elctorale.
PSD a dat gratuități nelimitate la călătoriile pe tren ale studenților.
PSD a dat gratuitate pe mijloacele de transport local la elevi, studenți și pensionari.
PSD subvenționează gigacaloria la cădură pe timpul iernii.
PSD a mărit nivelul ajutorului social.
PSD a făcut și a dres.
Să zicem că PSD nu ar fi făcut nimic din toate acestea. Oricum CFR ar fi trebuit salvat prin virarea unor sume importante, fără să facă nimic. Așa, banii sunt dați undeva, iar CFR trebuie să presteze o muncă, adică să-i transporte pe studenți ori de câte ori vor ei, căci fără a justifica acea muncă depusă, nu primesc de la stat nimic. Deci, CFR trebuie să facă trenurile să meargă și nu oricum, ci bine. Tot așa se pune problema și cu transportul orășenesc. Orașele trebuie să aibă transport în comun. Dacă statul nu ar ajuta acest transport ar sucomba. Ca să fie ajutat, trebuie să dea bani. Dând banii direct acolo, cu siguranță că respectivii bani s-ar evapora și nu s-ar face nimic. Așa, cei care fac managementul transportului în comun, trebuie să muncească să-i transporte pe pensionari, pe elevi și pe studenți și nu oricum, ci în condiții civilizate.
Să fim siguri că dacă și la TAROM ar fi funcționat o pomană dată studenților de PSD, această companie ar fi fost pusă la treabă, căci una este să primești bani de la stat pentru a acoperi găuri negre și altfel stau lucrurile dacă banii aceia sunt dați atunci când se prezintă niște cupoane ce arată că au fost transportați studenți, deci ai făcut un serviciu. Oricum banii se dădeau, dar prin așa-zisele pomeni electorale, cei care-i primesc sunt cei puși să facă ceva servicii, nemaifiind pomanagii. Deci pomanagii nu sunt nici elevii, nici studenții și nici pensionarii. Ei sunt doar beneficiarii unor servicii pe care trebuie să le execute unii care oricum ar fi primit acei bani chiar fără a face nimic, dar au fost puși de PSD să muncească.
(09 noiembrie 2019)
No comments:
Post a Comment