Cu Cătălin IVAN nu sunt neam, deși purtăm același nume de familie și chiar dacă am fi, n-aș recunoaște, pentru că:
- nu construiește;
- doar afirmă;
- nu practică meseria;
- doar vorbește;
- este negativist.
În biografia sa zice că este doctorand. Frumos. Numai că este înscris prin 2006. Era corect să spună doctor în economie să zicem sau exmatriculat de la doctorat, că nimeni nu ține pe cineva 11 într-un stagiu doctoral de maximum 5 ani.
L-aș fi apreciat foarte mult pe acest Cătălin IVAN dacă toate problemele lui le-ar fi discutat acolo în partid și nu pe sticlă, să sed ea vedetă. L-aș fi apreciat dacă venea cu soluții concrete la probleme concrete, mai ales probleme pe care el le definește, le dă soluții dar și urmărește implementarea. Chestia cu aia nu, ailaltă nu și tot așa nu fac obiectul aprecierilor mele. La mine, omul care are de zis ceva, nu este să spună că un anume lucru nu merge bine, ci să vină cu soluția, dar s-o și implementeze. Altfel, totul este apă de ploaie. Cătălin IVAN nu mi-a dovedit nimic din toate acestea. Păcat, că este un bărbat tânăr, sub 40 de ani. Se crede el un așa-zis reformist. Numai că pentru a fi credibil, trebuie să aibă în spate frezultate concrete, ceva făcut de ele, ceva despre care lumea să spună: asta e făcută de Cătălin IVAN. Cum n-are, rezultă că intră și el în cohorta de anonimi care se fac că fac ceva, zicând altceva.
Să nu se mai laude că a făcut curs de management politic. Nu se vede. Un om care a absolvit managementul politic nu are asemenea poziționări penibile.
Să nu se mai laude că a făcut curs de management politic. Nu se vede. Un om care a absolvit managementul politic nu are asemenea poziționări penibile.
(25 iulie 2017)
No comments:
Post a Comment