Partidul AUR a apărut din spuma mării în alegerile din anul 2020 și s-a crezut că va avea soarta altor construcții politice precum PUNR, UNPR, PAC, APR.
Așa cum stau lucrurile, AUR este un partid care înregistrează o evoluție ascendentă pentru că liderul său George SIMION face niște chestii care-i asigură mare vizibilitate și s-a transformat în locomotiva partidului. A făcut o nuntă ca un spectacol de pomină. Vorbește și filmează tot ceea ce face și ce spune. Este generator de evenimente, unele mai importante, altele nesemnificative, dar face el ce face și lumea și televiziunile vorbesc despre el și cu el.
Zilele acestea, un membru al partidului AUR vorbea că sondajele făcute de alte partide arată că AUR este creditat cu 32% din intențiile de vot ale populației, PSD cu 28% și PNL cu 16%. Și eu când mă uit în oglindă spun despre mine că semăn cu Alain DELON, dar există ceva diferențe, pe care eu le consider nesemnificative, deși cei care mă cunosc nu sunt deloc de acord cu mine.
Acum mulți ani l-am întrebat pe copilul unui prieten dacă a făcut o teză bună la geografie la examenul de admitere. El mi-a spus că va lua cel puțin nota 8(opt). Când s-au afișat rezultatele, nota respectivului a fost 2(doi). Se zice că în literatură există figura de stil numită hiperbolă și este dată ca exemplu strofa din poezia Pașa HASSAN:
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Și vodă-i un munte.
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Și vodă-i un munte.
Să cred că acel membru de partid AUR a hiperbolizat? Abia aștept alegerile parlamentare din 2024.
(09 mai 2023)
No comments:
Post a Comment