Întâmplarea a făcut să mă aflu în Germania când se derulau alegeri, de fiecare dată, la un alt nivel și mi-am creat o imagine destul de clară cum stau acolo lucrurile.
În primul rând, în Germania nu sunt cheltuiți atât de mulți bani pentru campaniile electorale, cu așa-zisele materiale promoționale, aici mă refer la bannere, afișe și tot felul de chestii care caută să arate cât de bun este un oarece candidat, de altfel să se influențeze opinia publică. Acolo sunt câteva afișe, puse în puncte centrale, fără a fi nici numeroase, nici prea mari, nici enervante și nici ostentative, căci așa cum sunt clădite au menirea de a furniza informații, nu de a influența.
În al doilea rând, dezbaterile televizate ale candidaților au durate mici și nu ocupă spații întinse, fie ca emisiuni în direct, fie sub forma spoturilor publicitare.
În al treilea rând, am senzația că nici zgomotul care există la noi și nici patima nu are dimensiunile de tip latin de aici. Acolo, lucrurile sunt ceva mai la rece, căci unul care este bun, nu așteaptă perioada campaniei pentru a arăta cât de bun este el, ci lucrează cu mult înainte. Cel ce vrea să candideze pe o anumită poziție trebuie să se fi remarcat printr-un anume ceva. Nu vine acolo să candideze unul care nu știe să vorbească, unul care abia silabisește la texte, unul care smulge microfoane sau unul care doarme ostentativ la ședințele în plen.
Campania prezidențială de la noi a debutat în forță:
- panouri imense,
- fluturași peste tot,
- emisiuni electorale lungi,
ca mai apoi să se liniștească, iar acum în ultimele două săptămâni ștacheta a coborât foarte mult. Nimeni nu vine să se bată cu cărămida în piept, nimeni nu urlă să arate cât de bun e el, nimeni nu face un nu știu ce ca să se focuseze reflectoarele pe el și alegătorii să zică: el este!
Îmi place că totul decurge liniștit, nemțește, iar lipsa zgomotului îi va face pe alegători să-și dea seama cât mai bine care sunt cei pentru care vor vota. La un moment dat s-a făcut un pic de scandal cu cazul BARNA cu fondurile europene, dar presa dacă ar fi corectă, ar vedea că acolo nu sunt chestii care să încalce freguli, căci chestia cu prețurile mari la licitații n-a inventat-o BARNA și nici angajarea neamurilor în proiecte nu este brevetată de el. Sărăcuțul are dreptate când iese pe sticlă și spune că e nevinovat. Numai că la noi, nu este importantă realitatea, ci este important ce vrea influencer-ul să demonstreze doar făcând afirmații contra cost, căci să nu uităm că televiziunile trăiesc și ele din ceva, nu le pică banul din cer și nici nu se produc roșii sau se cresc porci acolo, pentru a ieși cu marfă la piață. Acolo doar se rostogolesc vorbe, iar vorbele meșteșugit aruncate în eter au costurile lor, ceea ce face ca televiziunile să prospere nu numai din reclame onest obținute.
(27 octombrie 2019)
No comments:
Post a Comment