Sunday, October 4, 2026

Asistenții universitari din studenția mea: Valer ROȘCA

Valer ROȘCA  a fost colegul meu de catedră încă din 1 septembrie 1971, când am venit eu ca asistent universitar stagiar în Catedra de Cibernetică Economică, prin repartiție guvernamentală, căci în mod abuziv, la comanda lui Manea MĂNESCU, am lucrat ca analist în Centrul de calcul al ASE de la 1 decembrie 1970 până la 31 august 1971. În anul al IV-lea de studenție am fost coleg de cămin la CĂMINUL SAHIA și am locuit în aceeași cameră. În ultimul an al studenției mele, Valer ROȘCA, de pe poziția de asistent stagiar, a condus seminariile de Metode numerice la grupa de studenți din care și eu făceam parte. Deși era în primul an de activitate, noi l-am apreciat foarte mult, căci era cu mult peste așa-zișii specialiști care populau subcolectivul de informatică din Catedra de Cibernetică Economică.
Este născut pe 26 septembrie 1941.
În intervalul 1969 - 1975, Valer ROȘCA a fost asistent universitar.
În intervalul 1975 - 1989, Valer ROȘCA a fost lector universitar.
Valer ROȘCA a fost conferențiar universitar, apoi profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În intervalul 2000 - 2004, Valer ROȘCA a fost decan al Facultății de Științe de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În anul 1972, în subcolectivul de Informatică Economică, Valer ROȘCA, Gelu Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA, Ioan ODĂDESCU, Adriana IONESCU erau absolvenți ai Secției de Informatică Economică, fostă Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Eram împrăștiați pe la diferite discipline de informatică și întâmplarea a făcut ca unii dintre noi să avem seminarii de programarea calculatoarelor. 
La un moment dat, Valer ROȘCA, Gelu Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA au hotărât să se apuce să scrie un curs de ASSIRIS, prilej cu care s-a cristalizat un puternic grup de lucru în subcolectivul de informatică, grup care-l avea ca șef incontestabil pe colegul Valer ROȘCA, mai ales că el fusese primul șef de promoție de la Secția de Mecanizare.
Valer ROȘCA a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Valer ROȘCA - Optimizarea producției în industria construcțiilor de mașini, ASE, București, 1978, 168 pag.
În anul 2012, Asociația profesională INFOREC și Catedra de Informatică Economică au hotărât să acorde lui Valer ROȘCA Diploma și medalia Grigore MOISIL.
Conducătorul său de doctorat a fost profesorul universitar Ludovic TOVISSI.
De-a lungul anilor, Valer ROȘCA a publicat lucrări referite prin:
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROȘCA, Ion IVAN - Limbaje de programare: limbajul Assiris: volumul I, Lito ASE, București, 516 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA - Memorator pentru limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucureşti, 1977, 167 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROȘCA, Ion IVAN, Sergiu COMAN - Limbaje de programare: limbajul Cobol: culegere de probleme, Lito ASE, București, 216 pag. 
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA, Pavel NĂSTASE - Îndrumar pentru elaborarea proiectelor la disciplina Limbaje de programare a calculatoarelor electronice, LITO ASE, Bucureşti, 1982, 138 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA - Limbaje de programare - Limbajul FORTRAN si FORTRAN conversațional, LITO ASE, Bucureşti, 1980, 224 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Sergiu COMAN, Ion Gh. ROȘCA - LIMBAJE DE PROGRAMARE, metoda programatorului șef. Studiu de caz, Editura ASE, Bucureşti, 1979, 115 pag.
Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Bogdan GHILIC-MICU - Prelucrarea fișierelor în PASCAL, Editura Tehnică, București, 1994, 219 pag., ISBN: 973-31-0625-9
Ion Gh. ROȘCA, Gheorghe DODESCU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Afrodita IORGULESCU, Ion SMEUREANU, Ioan ROXIN - Programarea minicalculatoarelor în limbajul Fortran 77: vol. 1, Editura ASE, București, 1990, 134 pag.
Gheorghe DODESCU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Florin PILAT, Ion Gh. ROȘCA - Limbajul MACRO-11: tehnici de realizare a programelor, Editura ASE, 1990, 452 pag. 
Ion Gh. ROȘCA, Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL - Ghid de operare Turbo Pascal, Editura ASE, București, 1998, 56 pag.
Ion Gh. ROȘCA, Bogdan GHILIC-MICU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA - Programare sistematică în Pascal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001, 296 pag., ISBN: 973-303-341-3
Pentru mine, Valer ROȘCA este un model, căci de la el am învățat ce înseamnă tratarea cu maximă profunzime a unui subiect, verificarea unui program până ai certitudinea că ai scăpat de toate erorile de logică și de construcție și citirea unui text până când, după efectuarea tuturor corecțiilor, se ajunge la forma cea mai clară, fără ambiguități și pe înțelesul cititorului. Am admirat la Valer ROȘCA perseverența de a analiza și perfecționa un text, astfel încât acel text să-l reprezinte integral.

(05 octombrie 2026)

No comments:

Post a Comment