Monday, October 5, 2026

Profesorul universitar Paul POCATILU

Paul POCATILU este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2003, a tezei de doctorat de 184 pagini, intitulată Modele de evaluare a costului testării software.
În intervalul 1993 - 1998 Paul POCATILU a fost student la Secția de Informatică Economică din cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și a susținut examenul de licență cu succes.
În intervalul 1998 - 1999 Paul POCATILU a făcut studii aprofundate în domeniul informaticii economice, pe care le-a finalizat cu succes.
În intervalul 1999 - 2003 Paul POCATILU a derulat stagiul doctoral, finalizat și el cu succes, prin susținerea tezei de doctorat.
În anul 2003, Paul POCATILU a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Paul POCATILU - Modele de evaluare a costului testării software, ASE București, 184 pag.
Conducător de doctorat am fost eu, adică Ion IVAN, profesor universitar.
În luna decembrie a anului 2014, Paul POCATILU a susținut teza de abilitare intitulată Researches on Development and Assessment of Mobile Learning.
În februarie 2015 Paul POCATILU a primit atestatul de abilitare.
În intervalul 1999 - 2001, Paul POCATILU a fost  preparator universitar. 
În intervalul 2001 - 2003, Paul POCATILU a fost  asistent universitar.
În intervalul 2003 - 2007, Paul POCATILU a fost  lector universitar.
În intervalul 2007 - 2013, Paul POCATILU a fost  conferențiar universitar.
Din anul 2013 Paul POCATILU este profesor universitar.
De-a lungul anilor, am colaborat la realizarea și publicarea unor lucrări referite prin:
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Cosmin APOSTOL – Supervising Software Certification Process, în „Master of International Business Informatics Handbook”, Editura ASE, Bucureşti, 2003, pg. 223 – 235, ISBN 973-594-313-1
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Teodor MIHAI, Laur IVAN – Data Orthogonality, în „Master of International Business Informatics Handbook”, Editura ASE, Bucureşti, 2003, pg. 235 – 249, ISBN 973-594-313-1
Ion IVAN, Zsolt MARK, Paul POCATILU, Marius POPA, Doru UNGUREANU – Cohesion – Software Quality Characteristic, The 30th Session of Scientific Presentations „Modern Technologies in the XXI Century”, Academia Tehnică Militară, 6 – 7 noiembrie 2003, Secţiunea 11: COMPUTERS & NETWORKS, CD-ROM, ISBN 973-640-012-3
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU – The Fingerprint – an Unique Way to Identify Programs, International Symposium ”Knowledge Technologies in Business and Management”, Iaşi, 6 iunie 2003, publicat în Knowledge Technologies in Business and Management, Iaşi, 2003, pg. 40 – 45
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA – Managementul proiectului pentru realizarea universităţii virtuale de studii economice, Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Educaţie economică – actualitate şi perspective”, Bucureşti, 26 martie 2003, PUBLICAT ÎN „Educaţie economică – actualitate şi perspective”, Bucureşti, 2003, pg. 211 – 217, ISBN 973-590-868-9
Ion IVAN, Paul POCATILU, Marius POPA, Mihai SACALĂ – Information Cloning, International Symposium „Regional Problems in the Context of Globalization Process”, Chişinău, Republica Moldova, 9 – 10 octombrie 2002, PUBLICAT ÎN „International Symposium Regional Problems in the Context of Globalization Process”, Chişinău, 2002, pg. 371 – 375, ISBN 9975- 75-164-4
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - coordonatori - Practica dezvoltării software în limbaje de asamblare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X


Ion IVAN, Paul POCATILU - Testarea software orientat obiect, Editura INFOREC, Bucureşti, 1999, 192 pg., ISBN 973-98508-0-4.
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU (coordonatori) - Structuri de date, vol. 1 și vol. 2, Editura ASE, Bucureşti, 2008. Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7. Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2008.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - coordonatori - Practica dezvoltării software în limbaje de asamblare, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 560, ISBN 973-590-652-X.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru CAZAN - Limbaje de asamblare, Editura ASE - Centrul de Învățământ Economic deschis la distanță, Bucureşti, 2002, 194 pg.
Paul POCATILU, Ion IVAN, Adrian VIȘOIU, Felician ALECU, Alin ZAMFIROIU, Bogdan IANCU - PROGRAMAREA APLICAȚIILOR ANDROID, Editura ASE, Bucureşti, 2015, 714 pg, ISBN: 978-606-505-856-9. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2015.
Ion IVAN, Paul POCATILU, Doru UNGUREANU - PROJECT COMPLEXITY, Editura INFOREC, Bucureşti, 2001, 46 pg, ISBN 973-99450-0-7
Paul POCATILU - Costurile testării software, Editura ASE, București, 2004, 252 pag, ISBN: 973-594-549-5
Paul POCATILU - Programarea dispozitivelor mobile, Editura ASE, București, 2012, 600 pag, ISBN: 978-606-505-494-3
Paul POCATILU, Dragoș VESPAN, Alecu FELICIAN, Lorena BĂTĂGAN - Birotică profesională, Editura ASE, București, 696 pag, ISBN: 978-606-505-223-9
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU - Tehnologii Web si baze de date, Editura Economică, București, 2005, 209 pag, ISBN: 973-688-015-X
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: tehnologia informației și comunicațiilor - Ediția a II-a, Editura Tribuna Economică, București, 2005, 522 pag., ISBN: 973-68803-8-9
Traian SURCEL, Radu MÂRȘANU, Paul POCATILU, Adriana REVEIU - Informatica economică: hardware, Windows, MS Office, Internet, Editura Tribuna Economică, București, 2003, 353 pag., ISBN: 9738257794
A fost pentru mine o mare plăcere să lucrez cu Paul la elaborarea de articole, de oferte de proiecte pentru a obține finanțare, la cărți pe care le-am publicat. El este un om de caracter, cum rar se întâlnește, este eficient și nu-i scapă niciun detaliu când face o analiză și când scrie un program, pentru că la el totul trebuie să fie perfect. Are o familie frumoasă, cu doi băieți speciali, care fac sport și învață foarte bine, căci părinții lor sunt exemplul lor.




(06 octombrie 2026)

Conferențiarul universitar Andrei TOMA

L-am cunoscut pe Andrei TOMA în vremea când era student și l-am remarcat ca pe un excelent programator, riguros și exigent în raport cu calitatea produselor program pe care le oferea.


În intervalul 2000 - 2005, Andrei TOMA a fost student la Secția Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.


În intervalul 2000 - 2005, Andrei TOMA a fost student la Facultatea de Drept de la Universitatea București.


În intervalul 2005 - 2010, Andrei TOMA a fost doctorand în specializarea Cibernetică și Statistică Economică.


În intervalul 2008 - 2013, Andrei TOMA a fost asistent universitar în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE.


În intervalul 2013 - 2022, Andrei TOMA a fost lector universitar în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE.


Din anul 2022, Andrei TOMA este conferențiar universitar în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE.


Andrei TOMA a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:


Andrei TOMA - Legal implications of on-line services, ASE, București, 2011, 140 pag.


Conducătoarea științifică a tezei de doctorat a fost prof.dr.ing. Floarea NĂSTASE.


Andrei TOMA - Tehnologii web: manual de autoinstruire, Editura ASE, București, 2022, 180 pag., ISBN: 978-606-340-409-2.


Andrei TOMA, Radu CONSTANTINESCU, Floarea NĂSTASE - Dezvoltarea aplicațiilor RIA, Editura ASE, București, 2009, 203 pag., ISBN: 978-606-505-290-1.


Andrei TOMA a colaborat cu capitolul  intitulat Legislation of Informatics Security Systems, de la paginile 367–383, în cartea referită prin: Ion IVAN, Cristian TOMA (coordinators) - Informatics Security Handbook, Editura ASE, București 2006, 412 pg, ISBN (10) 973-594-840-0 ISBN (13) 978-973-594-840-5.


Andrei TOMA este un colaborator important în proiectul Nextlab.tech coordonat de profesorul universitar Răzvan BOLOGA din Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE.






(05 octombrie 2026)
















Sunday, October 4, 2026

Asistenții universitari din studenția mea: Valer ROȘCA

Valer ROȘCA  a fost colegul meu de catedră încă din 1 septembrie 1971, când am venit eu ca asistent universitar stagiar în Catedra de Cibernetică Economică, prin repartiție guvernamentală, căci în mod abuziv, la comanda lui Manea MĂNESCU, am lucrat ca analist în Centrul de calcul al ASE de la 1 decembrie 1970 până la 31 august 1971. În anul al IV-lea de studenție am fost coleg de cămin la CĂMINUL SAHIA și am locuit în aceeași cameră. În ultimul an al studenției mele, Valer ROȘCA, de pe poziția de asistent stagiar, a condus seminariile de Metode numerice la grupa de studenți din care și eu făceam parte. Deși era în primul an de activitate, noi l-am apreciat foarte mult, căci era cu mult peste așa-zișii specialiști care populau subcolectivul de informatică din Catedra de Cibernetică Economică.
Este născut pe 26 septembrie 1941.
În intervalul 1969 - 1975, Valer ROȘCA a fost asistent universitar.
În intervalul 1975 - 1989, Valer ROȘCA a fost lector universitar.
Valer ROȘCA a fost conferențiar universitar, apoi profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În intervalul 2000 - 2004, Valer ROȘCA a fost decan al Facultății de Științe de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În anul 1972, în subcolectivul de Informatică Economică, Valer ROȘCA, Gelu Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA, Ioan ODĂDESCU, Adriana IONESCU erau absolvenți ai Secției de Informatică Economică, fostă Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Eram împrăștiați pe la diferite discipline de informatică și întâmplarea a făcut ca unii dintre noi să avem seminarii de programarea calculatoarelor. 
La un moment dat, Valer ROȘCA, Gelu Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA au hotărât să se apuce să scrie un curs de ASSIRIS, prilej cu care s-a cristalizat un puternic grup de lucru în subcolectivul de informatică, grup care-l avea ca șef incontestabil pe colegul Valer ROȘCA, mai ales că el fusese primul șef de promoție de la Secția de Mecanizare.
Valer ROȘCA a susținut cu succes teza de doctorat referită prin:
Valer ROȘCA - Optimizarea producției în industria construcțiilor de mașini, ASE, București, 1978, 168 pag.
În anul 2012, Asociația profesională INFOREC și Catedra de Informatică Economică au hotărât să acorde lui Valer ROȘCA Diploma și medalia Grigore MOISIL.
Conducătorul său de doctorat a fost profesorul universitar Ludovic TOVISSI.
De-a lungul anilor, Valer ROȘCA a publicat lucrări referite prin:
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROȘCA, Ion IVAN - Limbaje de programare: limbajul Assiris: volumul I, Lito ASE, București, 516 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA - Memorator pentru limbajul de programare ASSIRIS, Lito ASE, Bucureşti, 1977, 167 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion Gh. ROȘCA, Ion IVAN, Sergiu COMAN - Limbaje de programare: limbajul Cobol: culegere de probleme, Lito ASE, București, 216 pag. 
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA, Pavel NĂSTASE - Îndrumar pentru elaborarea proiectelor la disciplina Limbaje de programare a calculatoarelor electronice, LITO ASE, Bucureşti, 1982, 138 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Ion Gh. ROȘCA - Limbaje de programare - Limbajul FORTRAN si FORTRAN conversațional, LITO ASE, Bucureşti, 1980, 224 pag.
Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL, Ion IVAN, Sergiu COMAN, Ion Gh. ROȘCA - LIMBAJE DE PROGRAMARE, metoda programatorului șef. Studiu de caz, Editura ASE, Bucureşti, 1979, 115 pag.
Ion Gh. ROȘCA, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Bogdan GHILIC-MICU - Prelucrarea fișierelor în PASCAL, Editura Tehnică, București, 1994, 219 pag., ISBN: 973-31-0625-9
Ion Gh. ROȘCA, Gheorghe DODESCU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Afrodita IORGULESCU, Ion SMEUREANU, Ioan ROXIN - Programarea minicalculatoarelor în limbajul Fortran 77: vol. 1, Editura ASE, București, 1990, 134 pag.
Gheorghe DODESCU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA, Florin PILAT, Ion Gh. ROȘCA - Limbajul MACRO-11: tehnici de realizare a programelor, Editura ASE, 1990, 452 pag. 
Ion Gh. ROȘCA, Valer ROȘCA, Constantin APOSTOL - Ghid de operare Turbo Pascal, Editura ASE, București, 1998, 56 pag.
Ion Gh. ROȘCA, Bogdan GHILIC-MICU, Constantin APOSTOL, Valer ROȘCA - Programare sistematică în Pascal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001, 296 pag., ISBN: 973-303-341-3
Pentru mine, Valer ROȘCA este un model, căci de la el am învățat ce înseamnă tratarea cu maximă profunzime a unui subiect, verificarea unui program până ai certitudinea că ai scăpat de toate erorile de logică și de construcție și citirea unui text până când, după efectuarea tuturor corecțiilor, se ajunge la forma cea mai clară, fără ambiguități și pe înțelesul cititorului. Am admirat la Valer ROȘCA perseverența de a analiza și perfecționa un text, astfel încât acel text să-l reprezinte integral.

(05 octombrie 2026)

Din nou despre profesorul universitar Ioan ODĂGESCU

 Ioan ODĂGESCU a fost colegul meu de catedră de la venirea lui în 1972 ca asistent universitar stagiar, prin repartiție guvernamentală, alături de colegii lui de promoție Ion Gh. ROȘCA și Adriana IONESCU, după absolvirea  Secției de Informatică Economică de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Am fost colegi până la pensionarea mea din vara anului 2012, ca efect al Legii Educației din 2011. 
Ioan ODĂGESCU a susținut cu succes teza de doctorat sub conducerea profesorului universitar Ludovic TOVISSI, teză referită prin:
Ioan ODĂGESCU - Modelarea cibernetică a fiabilității unor produse industriale, ASE, București, 133 pag.
În data de 22.11.2017, Senatul ASE a acordat titlul de Profesor Emerit lui Ioan ODĂGESCU.
Profesorul Ioan ODĂGESCU a publicat cărți singur sau în colaborare, după cum urmează:
Ioan ODĂGESCU, Felix FURTUNĂ - Ingineria programării, Editura ASE, București, 2002, 176 pag.
Ioan ODĂGESCU - Optimizarea algoritmilor, Editura Militară, București, 1991, 320 pag.; ISBN: 973-320-123-5
Ioan ODĂGESCU - Ingineria programării și limbaje de asamblare, Editura ASE, București, 2011, 316 pag., ISBN: 978-606-505-451-6
Ioan ODĂGESCU, Gheorghe MANDACHE - Structuri arborescente de date aplicate în economie, Editura Universitas, Iași, 2008, 212 pag., ISBN: 978-973-788-982-9
Marin TOMA, Ioan ODĂGESCU - Metode numerice și subrutine, Editura Tehnică, București, 1982, 215 pag.
Ioan ODĂGESCU, Alexandru BĂRBULESCU - Metode și tehnici de programare: culegere de probleme, Editura Economică, București, 2008, 185 pag., ISBN: 978-973-709-416-2
Ion VĂDUVA, Marcel STOICA, Ioan ODĂGESCU - Simularea proceselor economice, Editura Tehnică, 1983, 284 pag.
Rodica MIHALCA, Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Ileana TRANDAFIR, Alexandru BALOG, Viorel DOBRESCU - Programe aplicative, Lito ASE, București, 1993, 293 pag.
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative și elemente de ingineria programării, Editura ASE, București, 1993, 295 pag.
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative, culegere de probleme, LITO ASE, București 1984, 431 pag. 
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative, LITO ASE, București 1983, 349  pag. 
Ioan ODĂGESCU, Pavel NĂSTASE, Ion IVAN, Rodica MIHALCA, Ioan ROXIN, Ion SMEUREANU, Radu MÂRȘANU, Ion DOBRE, Vasile PETROVICI - Programe aplicative: culegere de probleme: uz intern, Lito ASE, București, 1984, 431 pag.   
Ioan ODĂGESCU a coordonat activitatea de cercetare a unor tineri valoroși în cadrul stagiilor doctorale finalizate cu succes. Îi enumăr aici pe tinerii doctori Silvia VLAD, Tiberiu FORIȘ, Georgeta DRULĂ, Cristina TEȘILEANU, Alexandru BĂRBULESCU, Claudiu CONSTANTINESCU, Gheorghe MANOLACHE, Radu BONTAȘ, Emil OANȚĂ, Radu LIXĂNDROIU.


Profesorul universitar Manole VELICANU.

Pe profesorul universitar doctor Manole VELICANU îl cunosc de când lumea, cum se zice la noi în popor. Era tânăr absolvent de Informatică Economică de 5 ani când l-am întâlnit prima dată în Centrul de Calcul al ASE și l-am remarcat din prima, cum se spune, căci vorba lui clară și zicerile lui de mare precizie au scos în evidență că Manole VELICANU este un tip documentat, un practician excelent și când spune ceva, el spune un mare adevăr, pentru care nu sunt argumente de a fi combătut.
Manole VELICANU este născut pe 22 noiembrie 1952.
În intervalul 1967 - 1971, Manole VELICANU a fost elev la Liceul Teoretic din Mărășești, Vrancea.
În intervalul 1971 - 1976, Manole VELICANU a fost student la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, Secția de Informatică Economică din ASE/
În intervalul 1990 - 1994, Manole VELICANU a fost doctorand la Specializarea Cibernetică Economică și Statistică.
În intervalul 1976 - 1980, Manole VELICANU a fost programator la Oficiul de Calcul  BATMM
În intervalul 1980 - 1993, Manole VELICANU a fost analist, cercetător la Centrul de Calcul al ASE.
În intervalul 1993 - 1996, Manole VELICANU a fost lector universitar în Catedra de Informatică Economică. 
În intervalul 1980 - 1993, Manole VELICANU a conferențiar universitar în Catedra de Informatică Economică. 
Din anul 2000, Manole VELICANU a devenit profesor universitar în Catedra de Informatică,Economică.
Din anul 2002, Manole VELICANU este conducător de doctorat în specializarea Informatică Economică.
În anul 1995, Manole VELICANU a susținut la 43 de ani,  teza de doctorat, avându-l conducător științific pe profesorul universitar Gheorghe BOLDUR-LĂȚESCU, teză referită prin: 
Manole VELICANU - Sisteme expert pentru fundamentarea unor decizii economice, ASE, București, 159 pag, 1994.
Profesorul Manole VELICANU a scris ca singur autor sau în colaborare cărțile referite prin:
Manole VELICANU – Sisteme de gestiune a bazelor de date prin exemple, Editura ASE, Bucureşti, 186 pag., 2013, ISBN 978-606-505-674-9.
Manole VELICANU (coordonator), Daniela LIȚAN – Sisteme informatice de tip e-Government sau guvernarea electronică: între prezent şi viitor, editura Matrix Rom, Bucureşti 2013,
ISBN: 978-973-755-939-5.
Ion LUNGU, Manole VELICANU , Iuliana BOTHA – Baze de date – suport de curs pentru învăţământul la distanţă (Uz intern), ASE Bucureşti, 2011.
Manole VELICANU , Gheorghe MATEI – Tehnologia Inteligenţa Afacerii, Editura ASE Bucureşti,
274 pag., 2010, ISBN 978-606-505-311-3.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Iuliana BOTHA, Adela BÂRA, Anda VELICANU, Emanuil REDNIC – Sisteme de baze de date evoluate, Editura ASE Bucureşti, 430 pag., 2009, ISBN 978-606-505-217-8.
Manole VELICANU - Baze de date prin exemple, Editura ASE Bucureşti, 366 pag., 2007, ISBN 978-973-594-918-1.
Manole VELICANU, Ion LUNGU – Sisteme de gestiune a bazelor de date (manual publicat pe suport electronic), ASE, 2010, ediţia a-4-a, www.csie-id.ase.ro
Manole VELICANU, Ion LUNGU – Baze de date (manual publicat pe suport electronic) ASE,, 2007, ediţia a-3-a, http://bd.ase.ro
Manole VELICANU – Dicţionar explicativ al sistemelor de baze de date, Editura Economică, Bucureşti, 135 pag., 2005, ISBN 973-709-114-0.
Ion LUNGU, Gheorghe SABĂU,Manole VELICANU ş.a. - Sisteme informatice - analiză, proiectare şi implementare, Editura Economică Bucureşti, 526 pag., 2003, ISBN 973-590-830-1.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Mihaela MUNTEAN, Sanda IONESCU - Sisteme de baze de date – teorie şi practică, Editura Petrion Bucureşti, 340 pag., 2003, ISBN 973-9470-70-X.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Mihaela MUNTEAN, Sanda IONESCU. - Oracle – platformă pentru baze de date, Editura Petrion Bucureşti, 430 pag., 2002, ISBN 973-9470-65-3.
Ion LUNGU, Iorga M., Manole VELICANU - Să învăţăm Oracle în 28 de lecţii, Editura Economică, Bucureşti, 360 pag., 2002, ISBN 973-590-687-2.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Mihaela MUNTEAN - Dezvoltarea aplicaţiilor cu baze de date in Visual Foxpro, Editura ALL Bucureşti, 322 pag., 2001, ISBN 973-571-338-1.
Ovidiu NICOLESCU, Manole VELICANU ş.a. - Sistemul informaţional managerial al organizaţiei, Editura Economică Bucureşti, 488 pag., 2001, ISBN 973-590-524-8.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Mihaela MUNTEAN - Teste şi probleme de programare în Visual Foxpro şi Oracle, Editura Petrion Bucureşti, 216 pag., 1999, 2000 ISBN 973-9116-73-6.
Manole VELICANU, Ion LUNGU, Constanța BODEA ş.a. - Sisteme de gestiune a bazelor de date, Editura Petrion Bucureşti, 205 pag., 1999,2000, ISBN 973-9116-59-0.
Manole VELICANU, Adrian VASILESCU - Bazele informaticii, Editura ALL Bucureşti,136 pag., 1999, ISBN 973-684-084-0.
Radu MÂRȘANU,Manole VELICANU - Tehnica de calcul, Editura ALL Bucureşti, 159 pag., 1999, ISBN 973-684-085-9.
Ion LUNGU, Manole VELICANU , Constanța BODEA ş.a. - SGBD. Aplicaţii Oracle, Editura ALL, Bucureşti, 475 pag., 1998, ISBN 973-9392-46-6.
Radu MÂRȘANU, Manole VELICANU - Informatică aplicată, Editura Petrion Bucureşti, 224 pag., 1997, comanda 10/1997.
Ion LUNGU, Manole VELICANU, Nelly MUȘAT - Aplicaţii Foxpro 2.6 pentru MS-DOS şi Windows, Editura ALL Bucureşti, 355 pag., 1996, 1997 ISBN 973-571-147-8.
Ion LUNGU, Ion TEODOR, Manole VELICANU, Patrulescu M. - Foxpro 2.5 compendiu de comenzişi funcţii, Editura CISON Bucureşti, 96 pag., 1994, ISBN 973-96370-1-9.
Ion LUNGU, Nicolae M., Nelly MUȘAT, Manole VELICANU ş.a. - Sistemul Foxpro, prezentare şi aplicaţii, Editura ALL Bucureşti, 319 pag., 1993, ISBN 973-9156-14-2.
Ion Gh. ROȘCA, Manole VELICANU ş.a. - Tehnica programării în Cobol pentru calculatoarele IBM PC, Editura ALL Bucureşti, 180 pag., 1993, ISBN 973-96090-7-4.
Orice colaborare cu profesorul Manole VELICANU a funcționat ca un cea elvețian de mare precizie și mi-aș fi dorit ca la întocmirea acestei lucrări să am suportul și altor colegi tot la acest nivel.

(04 octombrie 2026)

Friday, October 2, 2026

5 la 0, bre?

- Chiar așa?
- Chiar așa!
- De ce; da?
- De ce, nu?
- JUNK?
- Mai rău!

(02 octombrie 2026)

Școala de informatică de la Facultatea de Calculatoare din București

Mircea PETRESCU
Adrian PETRESCU
Vasile CĂTUNEANU
Ștefan DIACONESCU
Valentin CRISTEA
Nicolae ȚĂPUȘ
Marius GURAN
Petre DIMO
Valeriu IORGA
Trandafir MOISA
Eugenia KALISZ
Florica MOLDOVEANU
Irina ATHANASIU 
Luca Dan ȘERBĂNAȚI
Nicolae CUPCEA
Theodor DĂNILĂ
Borislav SĂVICI
Costin BORC
Ion BUCUR



(02 octombrie 2026)


XXXL și o prezentare oarecare

La ECHIPA există un tevel cu membrii în ordine alfabetică cu pozițiile didactice și fotografiile. La CV ar trebui să fie link spre un fișier PDF cu date despre fiecare membru în parte. Nu este așa. S-a ales soluția facilă a lui NIMIC.
Se aplică proverbul: cizmarul merge desculț și croitorul umblă dezbrăcat.
(02 octombrie 2026)

Thursday, October 1, 2026

Fosta mea colegă din subcolectivul de informatică economică - Ileana VREJBA

Am fost coleg de catedră cu Ileana VREJBA în subcolectivul de informatică economică mulți ani de zile și noi formam grupul de asistenți universitari, împreună cu Pavel NĂSTASE, Ioan ODĂGESCU, Adriana IONESCU, Ion Gh. ROȘCA, Livia NISIPEANU, Ion BUCUR, Afrodita IORGULESCU, ceilalți fiind lectori universitari și avându-l ca șef pe conferențiarul Gheorghe DODESCU. 
Ne târam zilele cenușii, care curgeau nesemnificativ, din moment ce, orice am fi făcut, promovarea noastră era un vis irealizabil. Dacă nu aveam doctoratul, șeful de catedră ne spunea că nu ne poate promova că nu aveam doctorat. După ce susțineam teza de doctorat și venea confirmarea de la minister, găsea el niște motive obscure din care să nu ne promoveze.
Discutam între noi despre seminare, despre munca noastră cu studenții și foarte puțin discutam și despre copiii noștri. Ileana VREJBA avea un băiat de care se ocupa foarte serios, căci dorea ca viitorul lui să fie cu mult mai bun decât al ei și intuiam eu unde bătea cu gândul, din moment ce căuta să știe limba engleză la perfecție și mă întreba pe mine dacă nu risc prea mult mergând la Biblioteca Americană. A auzit despre acest lucru când tot ASE-ul vuia că mi s-a adus o carte și secretariatul rectoratului a fost informat să merg la Biblioteca Americană să ridic cartea pe care am comandat-o. Era vorba de cartea Software Science a lui Maurice HALSTEAD.  Am discutat mult pe acest subiect. Nu am întrebat-o pe Ileana VREJBA dacă și ea a exersat acest subiect, dar știu că progresele fiului ei au fost remarcabile. După 1989, acesta a participat la niște concursuri, a dat niște teste dificile pe care le-a trecut și a ajuns student la o mare universitate din SUA. Nu a trecut mult timp și Ileana VREJBA a plecat definitiv în Canada. Peste ani am reîntâlnit-o pe Ileana VREJBA când a revenit pentru câteva zile în București. Am discutat mult și am răspuns afirmativ invitației ei de a o vizita.
Ileana VREJBA era o profesionistă adevărată, o programatoare de mare clasă. Și în Canada a făcut programare de performanță la o firmă renumită.
Țin în mână acum cartea remultiplicată în 1989, variantă a cărții referite:
Ileana VREJBA, Adriana IONESCU, Afrodita IORGULESCU, PAVEL NĂSTASE - Limbaje de programare: exerciții și probleme de programare structurată în COBOL: pentru uzul studenților, Lito ASE, București, 1986, 346 pag.
La pagina 346 se află bibliografia care include 9 titluri, din care un document de partid, cum cereau vremurile acelea, și 4 cărți ce aveau în titlu cuvântul-cheie COBOL. Cinci cărți erau accesibile studenților, fiind publicate sau litografiate la noi în țară.
Cartea are patru capitole.
Capitolul 0, de la paginile 1 - 34, intitulat Scheme logice structurate, programare structurată în COBOL - exerciții simple, conține

Capitolul 1 de la paginile 35 - 149, intitulat Exerciții cu fișiere standard de I/E ale sistemelor, conține trei subcapitole. Primul subcapitol conține detalii legate de implementări COBOL pentru structurile fundamentale, care se pretează mult mai curat aici, comparativ cu limbajul FORTRAN IV, care presupunea niște artificii vecine cu ridicolul, prin introducerea de comentarii și de instrucțiuni GO TO. Acest capitol conține 11 exerciții, inclusiv de calcule matriceale, foarte rare în soluționări de probleme cu fișiere specifice limbajului COBOL. Mă  opresc acum la exemplul de înmulțire a două matrice. Soluția aleasă este interesantă, iar folosirea de PERFORM VARYING altfel decât știam în program FORTRAN arată că diferențele pe care le aduce limbajul COBOL trebuie înțelese și, mai ales, folosite.

Capitolul 2, de la paginile 150 - 294, intitulat Aplicații cu fișiere pe medii magnetice, conține 14 exerciții cu fișiere standard. Consider că autorii acestei cărți au selectat exemple emblematice de exerciții și cititorul trebuie să le studieze cu mare atenție, căci în practica dezvoltării de sisteme informatice se întâlnește frecvent cu ele și le preia pur și simplu, adaptând structurile articolelor la problemele lui. Programele au și variante și dacă cititorul analizează cu atenție variantele, se va opri la varianta care îl definește și pe el și problema. Fiecare rezolvare are un text al ei și schemele logice, cărora le corespund secvențe 1:1 în program, ceea ce este foarte grozav. Am apreciat și atunci și acum faptul că problemele se referă la chestiuni  din producție, la materiale, la stocuri și studentul folosește noțiuni de la discipline de statistică unde se calculează totaluri, de management, unde se calculează necesar în stoc, dar și de contabilitate, așa cum cere enunțul nr. 6, unde se cer situații centralizatoare pe categorii de personal. Gradele de total sunt ceva mai complexe, dar sunt tratate la paginile  87 - 98 - 103.  La paginile 226 - 228 este prezentată sortarea  unui fișier. Exercițiile 1 -  3 de la paginile 117 - 139 se referă la a oferi exemple model de realizare a programelor de validare.  Subprogramele COBOL sunt detaliate la paginile  260 - 266. Subprogramul VALID este apelat folosind CALL ca în FORTRAN, iar  directiva USING este folosită pentru transmiterea de parametri. Analizând programele propuse, cititorul va avea secvențe pe care, dacă le adaptează, va scrie programe pentru orice structuri de articole unde se cer tot felul de tipuri de validări.

Capitolul 3, de la paginile 295 - 345, intitulat Aplicație complexă, conține cinci programe și anume:
- programul PRG1 destinat creării unui fișier MAT de materiale, indexat secvențial cu date de pe cartele;
- programul PRG2 destinat actualizării fișierului secvențial indexat;
- programul PRG3 destinat editării mișcărilor de materiale;
- programul PRG4 editează situația necesarului de materiale;
- programul PRG5 destinat editării stocului de siguranță.
Pentru fiecare program se construiește schema logică, se scriu comentarii în textul-sursă. Există o bună corespondență între blocurile schemelor logice și textele-sursă, ca regrupare de instrucțiuni și ca folosire a denumirilor de variabile din blocurile de calcul.
La paginile 303 - 304 se prezintă machetele situațiilor de ieșire pe care programele trebuie să le imprime.
Pagina 307 dă schema de sistem a aplicației cu fișierele create și cele 5 programe.
Textele-sursă sunt tipărite după listingurile de la imprimantă și conțin și cartelele de comandă. Explicațiile sunt complete și permit reproducerea de către studenți a întregii probleme. Dacă studentul dorește să crească complexitatea problemei, poate scrie programe noi sau poate adăuga secvențe la programele existente și-și poate rezolva în acest fel propria problemă. Sunt folosite și subprogramul CDATA scris în limbajul  ASSIRIS și subprogramele OPTIM și CABAT scrise în limbajul FORTRAN. În vremurile acelea, proiectul final de la disciplina de Limbaje de programare avea acea restricție de a lucra în trei limbaje de programare la proiect.
Apreciez și acum, după 40 de ani de la apariție, că este o lucrare bine scrisă, care acoperă foarte multe detalii de mare finețe ale limbajului COBOL, iar adaptarea ei la cerințele limbajului PYTHON, de exemplu, ar fi de-a dreptul spectaculoasă și de mare actualitate. I-am cunoscut pe Ileana VREJBA, Adriana IONESCU, Afrodita IORGULESCU, Pavel NĂSTASE, autorii cărții, și toți au dovedit că sunt specialiști în COBOL așa cum trebuie, mai ales că au lucrat și la proiecte pentru producție.

(02 octombrie 2026)

Profesorul universitar Marius POPA

Marius POPA este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2005, a tezei de doctorat de 290 pagini, intitulată Tehnici și metode de evaluare a calității datelor.
În intervalul 1992 - 1996, Marius a fost elev la Liceul Mihail EMINESCU din Bârlad.
În intervalul 1997 - 2002 Marius POPA a urmat cursurile Secției de Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și a susținut cu succes lucrarea de licență.
În intervalul 2002 - 2003 Marius POPA a urmat cursurile aprofundate organizate de Catedra de Informatică Economică și a susținut cu succes lucrarea de disertație.
În intervalul 2002 - 2005 Marius POPA a urmat stagiul doctoral în specializarea Cibernetică și Statistică Economică și a susținut cu succes teza de doctorat.
În martie 2024 Marius POPA a susținut cu succes teza de abilitare intitulată Using Security Analysis to Enhance Internet of Things Solutions and Security of Mobile and Embedded Platforms și în iunie 2024 a obținut atestatul de abilitare de la Ministerul Educației.
După terminarea studiilor de licență Marius POPA a lucrat în mediul academic după cum urmează:
în intervalul 2003 - 2005 a fost preparator universitar,
în intervalul 2005 - 2006 a fost asistent  universitar,
în intervalul 2006 - 2013 a fost lector universitar,
în intervalul 2013 - 2024 a fost conferențiar universitar,
din 2024 este profesor universitar.
Am colaborat foarte eficient cu Marius POPA pentru că el este un cercetător științific deosebit, are o putere de muncă specială și dispune de calitățile necesare pentru a intra într-o echipă cu care, dacă sunt începute proiecte, acele proiecte sunt duse la bun sfârșit în cele mai bune condiții. Așa se explică faptul că am realizat împreună lucrări referite prin:
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU (coordonatori) - Structuri de date, vol. 1 și vol. 2, Editura ASE, București, 2008. Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7. Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2008.
Ion IVAN, Gheorghe NOȘCA, Sergiu CAPISIZU, Marius POPA - Managementul calității aplicațiilor informatice, Editura ASE, București, 2007, 500 pg, ISBN 10 973-594-843-5, ISBN-13 978-973-594-843-6
Ion IVAN, Gheorghe NOȘCA, Marius POPA - Managementul calității aplicațiilor informatice. Editura ASE, București, 2006.
Ion IVAN, Marius POPA - Entități text, dezvoltare, evaluare, analiză, Editura ASE, București, 2005, ISBN 973-594-663-7, 587 pg
Ion IVAN, Marius POPA, Sergiu CAPISIZU, Lukacs BREDA, Bogdan FLORESCU - Clonarea informatică, Editura ASE, București, 2003, 213 pg., ISBN 973-594-310-7.
Marius POPA, Alin ZAMFIROIU, Cristian CIUREA, Mihai DOINEA - Structuri de date. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2023, 282 pag, ISBN: 978-606-340-438-2
Noi am scris și publicat împreună multe articole, am mers la diferite conferințe științifice cu comunicări apreciate de cei din sala unde au fost prezentate. Toate acestea arată că Marius este un cercetător științific valoros, care știe să deruleze toate etapele procesului de cercetare științifică cu un nivel de exigență special, care știe să facă analiză, să sintetizeze rezultatele, astfel încât să fie prezentate numai rezultatele valoroase, pe care specialiștii le vor aprecia.
Am în mână cartea referită prin:
Marius POPA - Evaluarea calității entităților text. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2005, 260 pag, ISBN: 973-594-712-9
Cartea are o bibliografie la paginile 229 - 242, formată din 146 de titluri, iar numele autorului apare la 65 dintre acestea, multe fiind articole, referate de doctorat, rapoarte de cercetare și comunicări la conferințe de specialitate. Materialele din bibliografie sunt realizate în intervalul 1979 - 2005.
Cartea are 10 capitole după cum urmează:
Capitolul 01, de la paginile 1 - 11, intitulat Introducere, prezintă obiectivul urmărit de autor în realizarea lucrării și apoi prezintă pe scurt fiecare capitol. Se specifică faptul că a existat un contract de cercetare 148.29.09.2004 în cadrul INFOSOC, dedicat analizei entităților text.
Capitolul 02, de la paginile 13 - 47, intitulat Caracteristicile de calitate ale textelor, prezintă conceptele de alfabet, caracter, cuvânt, vocabular, text, text structurat, tipuri de entități structurate, figurile  2.5 - 2.14, precum și clasele de structură, grupate după complexitate, dar și după alte criterii. Tot aici sunt analizate caracteristicile de calitate a datelor precum consistența, completitudinea, uniformitatea, fiabilitatea și sunt propuși indicatori pentru măsurarea lor. Subcapitolul 2.7 este dedicat îmbunătățirii calității datelor, unde autorul valorifică experiența acumulată în operarea pe entități text complexe.
Capitolul 03, de la paginile 48 - 77,  intitulat  Caracteristicile de calitate ale entităților text, prezintă o serie de indicatori asociați caracteristicilor de calitate a entităților text. Se definește lungimea cuvântului, lungimea textului ca număr de caractere sau ca număr de cuvinte. Se prezintă și indicatori sintetici. Este asociată o mulțime de indicatori caracteristicii de calitate numită corectitudinea textului. Autorul asociază expresii analitice pentru completitudine și pentru fiabilitate, ținând seama de particularitățile pe care le prezintă textele. La paginile 65 - 70 sunt prezentate  entități text cu niveluri diferite de complexitate, exprimate ca numere ciclomatice. La pagina 73 este definit indicatorul grad de omogenitate al entității text. Abordările de la următoarele pagini evidențiază operaționalitatea indicatorilor definiți, chiar dacă nivelul de complexitate al expresiilor analitice asociate lor este ceva mai ridicat.
Capitolul 04, de la paginile 78 - 111, intitulat Ortogonalitatea textelor, definește conceptul de ortogonalitate a două sau mai multe entități text. Se introduce conceptul de clonare informațională. Aici arăt că în anii precedenți subiectul clonării a fost abordat distinct, în lucrarea referită prin:
Ion IVAN, Marius POPA, Sergiu CAPISIZU, Lukacs BREDA, Bogdan FLORESCU - Clonarea informatică, Editura ASE, București, 2003, 213 pg., ISBN 973-594-310-7.
Aici totul este prezentat sub alt unghi și anume în unghiul măsurării ortogonalității entităților text. Indicatorii de la paginile 88 - 101 sunt ușor de implementat de către programatori, iar exemplele date de Marius POPA permit verificarea modului de implementare.
Capitolul 05, de la paginile 112 - 138, intitulat Proprietățile metricilor entităților text, este un capitol interesant prin faptul că analizează completitudinea, stabilitatea, continuitatea, generalitatea, agregarea metricilor, folosind exemple reprezentative. Sunt analizați indicatorii prin prisma proprietăților lor de senzitivitate, necatastroficitate și caracter necompensatoriu, paginile 133 - 138, considerațiile fiind concentrate foarte mult dacă ne gândim la diversitatea și la complexitatea expresiilor analitice.
Capitolul 06, de la paginile 139 - 159, intitulat Validarea metricilor textelor, are o abordare realistă a problemei, având în vedere complexitatea unei metrici și caracterul relativ al procesului de validare. Am apreciat că autorul lucrării a sintetizat la liniuță tot ceea ce ar fi necesitat multe pagini de text, pentru a pune la dispoziția cititorului câteva idei, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea să-și definească propriile procese de validare, conform exigențelor lui. Un rol aparte este acordat validării structurale a metricilor entităților text. Sunt date expresii analitice, dar cititorul trebuie să se gândească la faptul că indicatorii sunt niște convenții, deci el însuși își poate defini indicatori proprii pe care să-i valideze dacă îi reunește într-o metrică.
Capitolul 07, de la paginile 160 - 178, intitulat Cerințe ale implementării metricilor, pornește de la faptul că datele sunt generate, iar calitatea datelor este esențială. Trebuie acceptată ideea existenței costului datelor, iar  modelele liniare de la paginile 171 și 172 sunt edificatoare, ca și dezvoltările de la paginile următoare.
Capitolul 08, de la paginile 179 - 207, intitulat Utilizarea metricilor de ortogonalitate în analiza bazelor de proiecte, are la bază o istorie interesantă care merge mai adânc în problemă, căci studiul ortogonalității lucrărilor de licență era un obiectiv concret care merita implementat până în anul 2000, căci exista un software local de analiză  pentru ortogonalitatea lucrărilor de licență, cu mult înainte de a se face analiza anti-plagiat a tezelor de doctorat. Tot capitolul este construit pe analiza de texte concrete, chiar pe multe astfel de texte, pentru a vedea dacă metricile sunt stabile și dacă sunt evidențiate exact situațiile simulate asupra colectivităților supuse analizei. Ca să dau doar un exemplu de analiză, pentru bibliografie sunt parcurși 9  pași în vederea studierii cu claritate a ortogonalității.
Capitolul 09, de la paginile 208 - 223, intitulat Procese de inginerie și reinginerie a entităților text, arată că și o entitate text are dinamica ei, iar ingineria, respectiv reingineria sunt procese de șlefuire a unei entități care parcurge versiuni până la a ajunge la versiunea finală. Autorul arată când este momentul optim de declanșare a procesului de reinginerie. Capitolul este interesant mai ales pentru cei care doresc să scrie articole de calitate. Unele edituri scriu cărți care îi învață pe oameni să scrie cărți, să scrie articole. Eu nu militez să extindem această abordare și în zona creației literare, căci nici Marius POPA nu o face. Sunt luate în considerare procese de reinginerie a entităților cu structuri omogene. Dacă o culegere de probleme este o astfel de entitate sau un program, cititorul va învăța cum trebuie să procedeze din start ca entitatea sa să poată fi supusă unui proces de reinginerie fără costuri covârșitoare.
Capitolul 10, de la paginile 224 - 228, intitulat Concluzii, unde se arată că entitățile text sunt dezvoltate și analizate nu oricum, ci doar după derularea unor procese pregătitoare, iar mijloacele și instrumentele utilizate trebuie să fie adecvate, cunoscute și tratate corespunzător. Seturile de date trebuie să fie reprezentative, iar rezultatele să fie preluate dacă și numai dacă sunt reprezentative.
Lucrarea are două anexe, și anume:
Anexa 1 - Listă de variabile dispuse în ordine alfabetică.
Anexa 2 - Listă de acronime  dispuse în ordine alfabetică.
Aceste anexe sunt instrumente utile cititorului pentru a urmări unele detalii din lucrare.
Când am primit cartea aceasta cu dedicație de la Marius POPA, după ce am citit-o, m-am convins că acesta este un cercetător științific format, care știe să deruleze un ciclu complet de cercetare științifică, iar calitatea soluțiilor originale obținute este certă, căci Marius POPA este un om exigent, care știe să analizeze și să ierarhizeze corect acele soluții.






(01 octombrie 2026, Mahalaua Vitanului)

Profesorul universitar Liviu COTFAS

Liviu COTFAS este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2011, a tezei de doctorat de 164 de pagini, intitulată Distributed architectures for collaborative geographic information systems.
În intervalul 2004 - 2008, Liviu COTFAS a fost student la Secția de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.
În intervalul 2008 - 2011, Liviu COTFAS a fost doctorand în specializarea Informatică Economică.
În intervalul 2009 - 2012, Liviu COTFAS a fost preparator universitar.
În intervalul 2012 - 2013, Liviu COTFAS a fost asistent universitar.
În intervalul 2013 - 2017, Liviu COTFAS a fost lector universitar.
În intervalul 2017 - 2021, Liviu COTFAS a fost conferențiar universitar.
Din anul 2021, Liviu COTFAS este profesor universitar.
În 9 aprilie 2020 a obținut atestatul de abilitare pentru teza intitulată Abordări Recente în Domeniul Inteligenței Artificiale: Web Semantic, Procesarea Limbajului Natural și Sisteme MultiAgent.
Liviu are multe articole publicate în reviste cu factor de impact foarte mare, ceea ce a stârnit invidii în rândul colegilor lui, care și-ar fi dorit să figureze și ei în calitate de coautori, ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că, pentru a fi coautor, trebuie să participi la procesul de cercetare și la scrierea efectivă a articolului. Eu am avut o colaborare excelentă cu Liviu pe durata stagiului doctoral, pentru că el este un programator de înaltă clasă, care știe să facă o analiză de calitate a problemei de rezolvat înainte de a se apuca să dea soluția. El știe să proiecteze interfețe care să maximizeze nivelul de satisfacție al cetățeanului, iar aplicația lui cu care și-a verificat modelele și ipotezele avansate în teză era o aplicație foarte bine realizată, operațională și pe sistemul ANDROID, și pe iOS. Eu îl apreciez foarte mult pe Liviu pentru ceea ce este el, adică un cercetător științific complet, exigent, documentat, creativ, selectiv, eficient, care nu pleacă urechea la micimile lumii și care-și vede de treaba lui. În anii în care am colaborat, un nene era scandalizat că asistentul Liviu COTFAS are un salariu mai mare decât salariul lui de profesor universitar, căci respectivul nene aduna salariul de asistent al lui Liviu, salariul de la firma unde lucra Liviu și bursa de la un grant pe care o obținuse Liviu prin concurs. M-a deranjat opinia acelui nene și i-am zis:
- Profesore, nu ai decât să faci ceea ce face Liviu și vei avea venituri mult mai mari, căci la tine se adaugă salariul de profesor universitar, care este cu mult mai mare decât c-c-tul de salariu de asistent universitar.
Încă o dată m-am convins că proverbele sunt mari adevăruri și că câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia este exact ceea ce i se potrivea acelui nene. Mă gândeam la DANTE, care a zis: Urmează-ți calea și lasă lumea să vorbească. Este exact ceea ce știm noi cu câinii care latră și caravana care merge nestingherită. Noi am avut un interval prea scurt de timp și ambiții foarte mari în ceea ce privește obiectivele din teză și nu ne-a mai rămas timp de scris articole, căci tot timpul am dorit ca aplicația software să fie accesibilă publicului larg, iar asigurarea completitudinii descrierilor a fost o treabă grea pentru Liviu, căci el era și programator, și creator de conținut digital, și tester, și evaluator de performanță. A muncit mult, dar a scos o treabă mișto rău de tot! 
Liviu COTFAS a scris cărți referite prin:
Liviu COTFAS - Windows applications programming: using Windows forms and Microsoft .NET, Editura Universitară, București, 2021, 151 pag., ISBN: 978-606-281-295-9
Liviu COTFAS, Camelia DELCEA - Advancements of grey systems theory in economics and social sciences, Editura Springer, Singapore, 2023, 333 pag., ISBN: 978-981-199-934-5
Sifeng LIU, Emil SCARLAT, Camelia DELCEA, Liviu COTFAS - Sisteme gri în economie: modele, incidență și aplicații, Editura ASE, București, 2014, 192 pag., ISBN: 978-606-505-815-6
Mi-a plăcut că Liviu și-a definit ca obiectiv să fie un specialist eficient, care nu pierde timpul fără rost și care lucrează doar cu persoane de la care are de învățat, care muncește pe cicluri finite și care după fiecare ciclu se autoevaluează.




(01 octombrie 2026)