Drumul spre marea performanță, drumul spre glorie

De câteva zile îi văd pe niște indivizi cu mediocritate demonstrată cum se dau cu c-r-l de pământ prin televiziuni când se difuzează un filmuleț vechi de 10 ani cu Sabrina VOINEA care se plânge mamei ei, antrenoarea Camelia VOINEA că este obosită, că are suferințe și că vrea îndurare, iar mama ei este nemiloasă și o pune să reia exercițiul pe care copila l-a ratat.
Cine crede că marea performanță în gimnastică se face:

- mergând în cluburi,

- mâncând ciocolată la greu,

- chiulind de la antrenamente,

- dormind mult prea mult,

- fără muncă adevărată,

- fără sacrificii enorme,

nu face altceva decât să se înroleze în lungul șir al ratangiilor, al anonimilor, al mediocrilor și al celor care se pierd în mulțimea celor anonimi, despre care nimeni nu scoate o vorbă și pentru care respectul celor din jur este la cote extrem de scăzute, căci respectivii nu s-au remarcat prin nimic special.

Din 200.000 de fetițe care merg în cluburi și practică gimnastica, doar una este campioană europeană absolută și din 50.000 de fetițe care lucrează la bârnă, numai una este campioană europeană și tot așa. De aceea, doar prin muncă, prin efort susținut, cu sacrificii enorme, învingând frici și dureri, dar și cu doza de talent cu care a fost înzestrată de natură, sportiva are șansa de a urca pe una dintre treptele unui mare concurs de gimnastică.

Eu nu am făcut sport de performanță, căci vremurile erau vitrege în perioada 1960 - 1970 într-un orășel de provincie cum era Piteștiul, dar am avut și eu încercări de a mă autodepăși în mici abordări sportive și știu ce înseamnă munca, exercițiul repetat din nou și din nou, până când apar bătături în palmă, iar reluarea exercițiului a doua zi nu era deloc confortabilă, dar strângeam din dinți și munceam din greu, iar bucuria atingerii țelului era nemărginită și mă făcea să merg mai departe, fără a avea vreun beneficiu, oricare ar fi fost acesta, ci doar gândul că mi-am atins obiectivul stabilit.

Există antrenori și antrenori. Unii au mai mult talent, alții au mai puțin talent. Unii au tehnici și metode evoluate de a motiva pe sportivi, alții folosesc metode învechite, dar pentru cei ce conduc sportul de performanță, importante sunt rezultatele și mai puțin metodele prin care se obțin, deși ar trebui ca toți antrenorii să obțină rezultate de excepție folosind metode în care violența verbală, abuzurile fizice și restricțiile controlate, să fie excluse cu desăvârșire. Eu știu că talentul nu se moștenește și de aceea, un părinte care a strălucit într-un domeniu, care se ambiționează ca odrasla să-i calce pe urme, va trebui să fie conștient că sacrificiile și eforturile depuse de odraslă trebuie să fie însutite, pentru a compensa nivelul redus al talentului, ca să nu zic, lipsa acestuia.


(19 noiembrie 2025)