Și comuniștii făceau concedieri, pe care le numeau reduceri de personal

Este în firea omului să creeze locuri de muncă bine plătite, călduțe, gen de tăiat frunze la câini prin birouri, pentru a asigura salarii consistente amantelor, nevestelor, copiilor, neamurilor. Comuniștii efectuau periodic reduceri de personal, care erau de fapt concedieri. Îmi amintesc că în anul 1965 la un organism al cooperației s-a produs o reducere de personal de la 600 de persoane, la 200 de persoane, ca după 5 ani să se facă o nouă reducere de personal de la 900 la 600 de funcționari. Nimeni nu are explicație cum crește numărul de bugetari, dar el crește, crește și tot crește. Nu mă refer aici la profesori și nici la medici, ci la persoanele care lucrează în birouri și îndeplinesc diferite sarcini, fără ca munca lor să fie cuantificată tot atât de riguros cum este munca unui tractorist sau munca unui strungar.

Oamenii se fac că nu înțeleg și an de an prevăd noi posturi în statele de funcțiuni, astfel încât obezitatea organigramelor depășește cu mult imaginația unora sau a altora.

Dacă lucrurile ar fi clare și fondul de salarii nu ar avea atâtea grade de libertate, structura organigramelor nu ar exploda de la an la an și așa-zisele necesități sociale pe care le tot invocă lumea pentru a crea noi posturi, ar fi mult mai echilibrat invocată, căci nimeni nu vine să lucreze la stat într-un birou de funcționar pe un salariu mic, mai ales când acea nevoie socială este definită printr-o listă de activități foarte lungă și nimeni nu vine să facă muncă de doctor în științe pe salariu de vidanjor, scuzați-mi expresia.

Există situații în care dacă au apărut meserii noi care trebuie practicate, se crează posturi pentru acestea, se organizează concursuri și acele posturi sunt ocupate de persoane care au calificarea și experiența necesară. Mulți inventează posturi pentru a avea mai mulți subordonați ca să justifice salarii mai mari pentru ei, pentru a angaja acolo neamuri sau pile, din moment ce nu ei sunt generatorii salariilor care vor fi plătite și banii vin de la bugetul de stat, așa cum li se repartizează, după cum au solicitat, chiar un pic diminuați, dar mai mulți decât în perioadele anterioare.

Și în comunism, când erau depășite anumite limite, se intervenea brutal și se reduceau organigramele, perosanele erau redistribuite în alte zone, căci în comunism se găsea de muncă pentru toată lumea, căci în comunism nu exista șomaj.

În comunism nu existau prea multe opțiuni. Marile orașe erau închise și absolvenții de facultate nu se călcau pe bătături în București sau Cluj sau Iași sau Brașov, ci mergeau exact acolo unde patria avea nevoie de ei, adică în sate sau în centre industriale, să practice munca pentru acre statul le-a plătit burse. Cine a făcut siderurgie, mergea la combinatele siderurgice de la Galați sau Hunedoara sau Călărași sau Târgoviște, nu era livrator de mâncare pe motoretă în București, ca să dau doar un exemplu. În comunism reglarea prin reduceri de personal se făcea și prin planul național de dezvoltrare a forței de muncă, dar excesele se rezolvau rapid prin desființări de posturi și re-direcționări de persoane spre destinații rezonabile, datorită grijii partidului pentru om. Desigur că nu era o plăcere să plece cineva de la locul de muncă de lângă casă undeva la 100 Km distanță, dar se asigura casă și salariu și condiții pentru familie. 

În ziua de azi, lucrurile sunt mult mai complicate căci matricea ocupațională nu mai reflectă în niciun fel corelația dintre studii și postul ocupat, ceea ce generează disproporții greu de gestionat și de aceea exercițiul cu reducerile otova date prin procente apare în mintea unora ca singura soluție, deși nu rezolvă nimic, din moment ce locurile rămase libere nu erau decât salarii plătite, fără a exista și munca lor.


(02 octombrie 2025)