Monday, October 6, 2025

DIANA și DENISA de la MIREASA sunt femei rele, imposibile și aprige

Nici nu vreau să dezvolt subiectul generat de DENISA și de DIANA, pentru că nu aș face altceva decât să plictisesc pe cititor, căci DIANA și DENISA sunt două concurente care prin tot ceea ce au făcut în showul MIREASA au arătat că nu știu altceva decât să arate carențe ale caracterelor lor și chiar dacă DENISA este într-un cuplu, nu văd niciun viitor, așa cum nu văd niciun viitor nici în cazul lui DIANA, pentru că amândouă seamănă ca două picături de apă prin faptul că:
- au limbile ascuțite,
- se îmbracă neadecvat,
- folosesc tot timpul numai șabloane,
- sunt rele, superficiale și neasumate,
- bârfesc pe oricine, fără rost,
- sunt acaparatoare în conversații,
- cred că au dreptate tot timpul,
- sunt venite pentru imagine,
- doar se folosesc de cei din jur,
- nu-și controlează comportamentul,
- cred că cerându-și scuze rezolvă orice,
- vor să obțină răspunsurile care le fac plăcere.
În Casa MIREASA, DIANA și DENISA nu reprezintă prea mare brânză, din moment ce DIANA este mireasa fără mire și este pasionată de ierarhii și topuri și ea ține socoteala cine a primit premii și ce premii a primit, căci dovedește prin aceasta că mai mult vrea un produs electrocasnic, decât un bărbat cu care să iasă de mână la finalul sezonului MIREASA. Despre DENISA nu zic altceva decât că joacă un rol și există argumente foarte serioase din care să concluzionez că ceea ce face este o scenetă ieftină și ridicolă.



(06 octombrie 2025)

No comments:

Post a Comment