Am zis și o repet: indicatorii sunt niște convenții. PIB-ul se calculează folosind o formulă acceptată de multă lume, fără să însemne că nu ar mai exista și alte 100.000 de formule la fel de interesante, de bune și de acceptate, care ar da cu totul alte rezultate, pentru PIB, dar lumea, o acceptă pe cea care se găsește de ani buni la dispoziția specialiștilor. Tot așa este și cu indicatorul W - productivitatea muncii. W vine de la work cuvânt din limba engleză pentru muncă. Productivitatea muncii este și ea o convenție, care arată numărul de produse pe care-l realizează un om în unitatea de timp. Vom vorbi de productivitatea muncii orare, productivitatea muncii zilnice, dar și despre productivitatea muncii lunare. Sunt tot felul de modalități și formule de a calcula productivitatea muncii. Ideea de bază este să știm ce facem cu valorile obținute, căci dacă vom calcula un indicator de dragul de a avea numere cu care să ne lăudăm și să manipulăm, mai bine o lăsăm baltă.
Mergând la sala de fitness, am văzut tot felul de tipi care se comportă la vestia încât mă enervează teribil, drept care mi-am zis să calculez un indicator din care să deduc cu claritate dacă am în față un tip needucat. De aceea, m-am gândit să construiesc un indicator cât mai ușor de calculat, dar care să-mi permită să trag o concluzie rezonabilă și să-mi caut de drum după aceea.
Ipotezele mele de lucru sunt:
- numărul factorilor de influență este 10,
- măsurarea se va face cu valoarea 1 și cu valoarea 0,
- formula este cea a mediei aritmetice,
- o persoană este educată dacă indicatorul e mai mare ca 0,78,
- pentru o aceeași persoană valoare indicatorului diferă, după cum se fac culegerile de date,
- fiecare folosește rezultatele cum își dorește,
- agregările nu sunt obligatorii,
- alte ipoteze, înseamnă alt indicator.
Caracteristicile pe care le-am luat în considerare sunt notate cu X01, X02, ..., X10 astfel:
X01. dacă închide ușa la dulap haine notez 1, altfel 0,
X02. dacă ocupă 1/4 băncuță notez 1, altfel 0,
X03. dacă nu lasă hârtii notez 1, altfel 0,
X04. dacă face duș cu ușile cabinei închise notez 1, altfel 0,
X05. dacă nu face lăcărie de la duș notez 1, altfel 0,
X06. dacă pune echipamentul pe stativ notez 1, altfel 0,
X07. dacă nu lasă peturi goale în sală notez 1, altfel 0,
X08. dacă lucrează fără a vorbi la mobil notez 1, altfel 0,
X09. dacă ocupă un singur aparat notez 1, altfel 0,
X10. dacă lasă echipamentul liber de sarcină notez 1, altfel 0.
Pentru un tip WW am notat:
X01 = 1
X02 = 1
X03 = 1
X04 = 1
X05 = 1
X06 = 0
X07 = 1
X08 = 0
X09 = 1
X10 = 1
IWW = (X01+X02+...+X10)/10 = 8/10 = 0,80
IWW este mai mare ca 0,78 deci tipul WW este un tip educat în raport cu indicatorul construit de mine. Fiecare dintre voi își va defini indicatorul lui, dar totul este ca să fie convins că acel indicator chiar ajută la ceva în mod practic și persoana evaluată chiar îndeplinește condițiile impuse, dacă are valoare mai mare ca 0,78 căci în caz contrar, facem un lucru inutil construind indicatorul.
(16 octombrie 2025)
No comments:
Post a Comment