Sunday, September 14, 2025

Ce defecte nu trebuie să aibă un cercetător științific?

Un cercetător științific nu trebuie să fie:
- mediocru,
- superficial, 
- grăbit,
- încrezut,
- leneș,
- bârfitor,
- distrat,
- hoț,
- bețiv,
- cartofor,
- mincinos,
- nerealist,
- secretos,
- inconsecvent,
- neisprăvit,
- lăudăros,
- uituc,
- nepunctual,
- atotștiutor,
- indisciplinat.
Când avem în față pe cineva care dorește să facă echipă cu noi, știind că avem finanțare la un proiect de cercetare științifică, știut fiind faptul că un strop de miere atrage mult mai multe muște decât o cană cu fiere, va trebui să avem acele deprinderi care ne permit să-l filmăm instantaneu pentru a depista defectele pe care respectiva persoană le are.
Dacă avem în față un CV al persoanei care este tânără, iar CV-ul are peste trei pagini, deja trebuie să fim circumspecți din mai multe puncte de vedere și anume pentru că persoana:
- nu știe să alcătuiască un CV structurat pentru cercetarea științifică,
- a inclus acolo detalii neconcludente, în raport cu obiectivul urmărit,
- a considerat că un CV e bun în orice situație,
- nu s-a ostenit să evidențieze ce o recomandă pentru cercetarea științifică,
- a evitat să se concentreze pe realizările sale, care oricum nu ocupă trei pagini.
Dacă acel CV este datat cu șase luni în urmă, arată că persoana nu s-a pregătit pentru discuția cu noi, ceea ce nu face un cercetător științific autentic, pentru că un cercetător științific autentic își rafinează CV-ul pentru a scoate în evidență tot ceea ce poate dovedi referitor la pregătirea lui și la realizările lui, care oricum în cel mult două pagini încap fără discuție.


(14 septembrie 2025)

No comments:

Post a Comment