Trebuie să mă laud că în vremurile bolșevice, pe când se organizau concerte de muzică populară românească fie la sala Palatului, fie la Sala Polivalentă, am avut șansa să merg la spectacole unde cânta și tânăra pe atunci, Daniela CONDURACHE.
Ce vremuri! Pe scenă apărea orchestra și apoi venea dirijorul. Era și un prezentator care doar în câteva cuvinte spunea numele interpretului și ce cântece cânta. Nu se lălăia așa cum se face azi când prezentatorul vrea să se audă vorbind, spunând banalități. Nici interpreții nu vorbeau pe scenă. Ei apăreau, cântau și primeau cu respect aplauzele publicului. Dacă se cerea un bis, interpretul cânta ceva în plus și cam atât. Uneori, interpreții mai primeau flori de la admiratori.

Daniela CONDURACHE are un repertoriu foarte bogat și aici dau câteva titluri și linkuri ale cântecelor sale.
Văleleu lele Iustina
Daniela CONDURACHE are în cântecele sale versuri cu rime precum temut - împrumut, veneam - dădeam, sănătoasă - bucuroasă, tine - senine, visat - întrebat, aleargă - întreacă, fuge - ajunge, luncă - muncă, Ștefan - an, dumneavoastră - aleasă, mare - hotare, sus - spus, soare - mare, mână - spună, rău - părău, ciubotar - mari, aleasă - frumoasă, lung - împung, meu - tău, gât - pământ, uita - nimenea, mine - bine, poiană - goală, încearcă - parcă, dușmăni - trăi, făcut - plăcut, vale - cale, măcieș - megieș, frumos - șotios, dar și altele, toate fiind de calitate, fără a fi facile,ci alese cu grijă.

Costumele populare purtate de Daniela CONDURACHE sunt excepționale, alese cu grijă de artistă și o reprezintă în totalitate. Ea nu folosește costume prelucrate, încărcate fără rost, ci doar costume autentice. La artistă fiecare legătură pe care o poartă pe cap este ea însăși o operă de artă.
Daniela CONDURACHE a cântat alături de Angelica FLUTUR, Laura LAVRIC, Aurel TĂMAȘ, Irina LOGHIN, Cristina RUS.
Se zicea că Daniela CONDURACHE era preferata cuplului prezidențial din vremurile comuniste. Era și normal că Daniela CONDURACHE interpreta cu talent cântece autentice, pline de optimism, dicția ei fiind perfectă și vocea ei unică, prin timbru, dar și prin faptul că este o voce plină, expresivă. După Maria TĂNASE, Daniela CONDURACHE este cea mai bună câtăreață de muzică populară românească.
(08 februarie 2025)
(08 februarie 2025)
No comments:
Post a Comment