Friday, May 31, 2024

Românizarea litoralului bulgăresc

Se zice că omul sfințește locul. Tot atât de adevărat este că locul este așa cum este prin acțiunile omului și nu este vorba de omul individual, ci de omul colectiv, adică de colectivitatea care sălășuiește într-o anumită zonă, numită generic, loc.
Litoralul românesc este:
- murdar,
- inundat de manele,
- plin de cotoare de porumb fiert, coji de pepene,
- asfixiat de gunoaie,
- zgomotos,
- asaltat de vânzători ambulanți de tot felul,
- cucerit de cearșafuri,
- dominat de oameni care beau bere la pahar,
- pestriț și dezordonat,
- o hărmălaie de nedescris,
- imperiul prostului gust.
În vremurile de demult, litoralul bulgăresc era:
- curat,
- organizat,
- liniștit,
- odihnitor.
Cu invazia românilor, litoralul bulgăresc s-a românizat și imediat ce treci de Vama Veche și de graniță, ai senzația că ești la Mangalia sau la Eforie, căci proastele obiceiuri de pe litoralul mioritic au fost translatate la vecini, căci așa li se întâmplă oricăror vecini care-și primesc în casă rudele sau cunoscuții de calitate îndoielnică. Acum pe plajă este muzică, zgomot, hărmălaie, bețivi, mizerie ca la Mamaia, Eforie, Năvodari, Neptun, Saturn, Agigea, Costinești, Vama Veche.



(01 iunie 2024)

Prostia de la catedră

Am fost de toate. Am fost elev, am fost student, am fost profesor, deci dacă vorbesc despre prostia de la catedră, știu despre ce vorbesc.
În opinia mea, învățătorul prost este acela care:
- bate copiii,
- părtinește,
- nu are criterii morale de evaluare,
- acceptă favoruri,
- urlă la copii,
- le vorbește urât copiilor,
- dă note pe nedrept,
- nu are empatie,
- este împrăștiat,
- se coboară la mintea copiilor,
- nu are dragoste de meserie.
În opinia mea, profesorul elevilor este prost, dacă și numai dacă:
- a fost în studenție un student mediocru,
- habar nu are de materia pe care o predă,
- predă texte memorate, fără să înțeleagă ce spune,
- vine la clasă ca la o corvoadă,
- spune bancuri deșucheate elevilor,
- face ochi dulci elevelor, dacă el e un bărbat,
- stochează răutăți și plătește polițe,
- nu-și tratează în același fel elevii,
- nu are cultură și e troglodit,
- face pe profesorul că nu e bun de nimic.
În opinia mea, profesorul studenților este prost dacă:
- este prost pur și simplu,
- miroase a prost,
- vorbește ca un prost,
- se comportă ca un prost,
- nu are nicio treabă cu meseria lui,
- face pe deșteptul, dar e prost de bubuie,
- nu are valoare, dar se crede valoros,
- este bântuit de suficiență,
- crede că tot. ce zboară se mănâncă,
- îi fuge ochii după prospăturile din sala de curs.
Faptul că dascălii au salarii de mizerie, a determinat ca învățământul să fie ocolit de cei mai buni absolvenți de facultate, care în niciun caz nu doresc să fie jerpeliți, neapreciați, flămânzi, bătaia de joc a politicienilor sub-mediocri, bătăuși și cu ciocate. Să vorbești despre pereții de pepsiglas, nu este semn al unei inteligențe debordante, cum nici să spui că ai făcut cursuri la Universitatea Standford nu arată inteligență ieșită din comun, iar calități de cadru didactic, în niciun caz.



(01 iunie 2024) 

De la autostrada zbură toare, la tunelul acoperit de verdeață

Sorin OPRESCU a candidat și a devenit primar al Bucureștiului spunând că va construi o autostradă zburătoare. Sebastian BURDUJA candidează la primăria Bucureștiului spunând că soluția decongestionării orașului este construirea unor tuneluri cu două benzi pe sens care să străbată orașul de la nord spre sud și de la est spre vest, iar pe marile magistrale de azi să se planteze gazon și arbuști ornamentali.
Ceilalți candidați cu care Sebastian BURDUJA și aici mă refer la Cristian POPESCU PIEDONE, Nicușor DAN și Gabriela FIREA au idei oarecare, care nu impresionează cu nimic. Ei vin cu cârpeli, cu lucruri simple sau cu soluții de campanie, de care uită a doua zi după ce și-au văzut sacii în căruță, dar care dau bine la alegători, în ideea de a le obține voturile.
În trend este soluția propusă de Sebastian BURDUJA, numai că Sebastian BURDUJA era la un moment dat al IV-lea în intenția de vot a bucureștenilor.

(31 mai 2024)

Un mediocru i-a învrăjbit pe cei excepționali de cei foarte buni.

Academia Română include oamenii excepționali ai României. Academia Oamenilor de Știință din România include pe foarte bunii specialiști ai României. În mod normal, este loc pentru toată lumea sub soare. Numai că, folosirea cuvântului academie ca element de definire a celor două instituții reduce ortogonalitatea elementelor de definire, cu efecte pe care Academia Română le-a resimțit din plin.
Despre Academia Română se știu lucrurile cu caracter istoric în mod clar. Apariția Academiei Oamenilor de Știință din România mai întâi ca ONG și apoi ca instituție de interes public după apariția legii nr. 31/2007.
Oamenii de știință se împart în mai multe categorii și anume:
- oameni de știință cu recunoaștere internațională și laureați ai premiului NOBEL,
- oameni de știință cu invenții brevetate, preluate de producție,
- oameni de știință cu rezultate originale de mare notorietate în teoria unor domenii,
- oameni de știință cu cercetări originale, pe bază de proiecte finanțate,
- oameni de știință autori de cărți de diferite niveluri de anvergură.
Dacă se alcătuiește o piramidă, în vârf se aflăoamenii de știință excepționali, la următorul nivel se află oameni de știință foarte buni, iar pe măsură ce se coboară spre baza piramidei, sunt identificați cercetători din institute și din laboratoare, care aspiră la a urca spre vârful piramidei, pe măsură ce rezultatele muncii lor le va aduce consacrarea.
În opinia mea, nu există nicio contradicție între tipurile de oameni de știință, căci intelectualii își cunosc cu precizie valoarea și nimeni nu dorește să ocupe un loc diferit de locul pe care-l merită. Numai că, prin modul în care sunt acordate facilitățile, se crează discrepanțe între aceste tipologii de oameni de știință, cu efecte dintre cele mai nefavorabile pentru climatul de muncă de cercetare științifică, datorită instalării suficienței exact acolo unde creativitatea, eficiența și originalitatea trebuie să aibă motoarele negripate de avantajele materiale, fie ele și pe termen scurt, strict legate de elemente cantitative, nu pe elemente calitative, bazate pe valoarea reală a soluțiilor obținute în plan teoretic al cercetării fundamentale.
Pentru toate problemele există soluție, dar important este să nu se creeze probleme. Dacă dai cuiva un salariu cu un leu mai mare decât colegului care face exact aceeași muncă este o mare problemă, cum tot o și mai mare problemă apare atunci când vrei să diminuezi cuiva pensia cu 15 de bani. În contextul nefericit creat, al separării oamenilor de știință excepționali de oamenii de știință foarte buni, numai o gândire mediocră a avut șansa de a opera o astfel de separare, în loc să definească filtre și mai clare de a accede în sfera oamenilor de știință excepționali, a oamenilor de știință foarte buni, care prin rezultate obținute în timp au dovedit că sunt excepționali.



(31 mai 2024)

O adunătură de babe, moși și de orgolii

Se zice că la bătrânețe, Dumnezeu le ia mințile oamenilor. Numai așa se explică circul făcut de o adunătură de babe și de moși, dominați de orgoliile care nu-i lasă să-și petreacă timpul dacă nu în mediocritate, măcar în activități care să-i țină treji, așa cum au fost în meseriile lor unde au fost foarte buni, dar nu excepționali să poarte adevăratele costume inspirate de la nemuritorii Franței din filmul The Wing or the Thigh cu Louis de Funès, Claude Zidi, Ann Zacharias, Coluche, dar și alții.
Un nene de 78 de ani s-a pus în fruntea bucatelor, lăsând-o moștenitoare pe o tanti de 75 de ani, care în compania unui nene de 66 de ani, unui nene de 62 de ani și a unui alt nene de 75 de ani, au urmat să fie alături de inși de 76 de ani, de 77 de ani, de 86 de ani, de 76 de ani, de 81 de ani, 74 de ani, de 76 de ani și tot așa, încât stau și mă gândesc cum se face că niște personaje de foarte bună calitate, dar nu excepționale, doresc să-și facă un alt vârf de piramidă, deși orice piramidă are doar un vâr.
Acolo unde scara valorilor este șchioapă, orice este posibil, așa cum este posibil să intre și două săbii într-o teacă, deși sabia autentică este plecată undeva departe și nu dispunem de niciun premiu NOBEL, doar din faptul că nu este întrunită acea unanimitate care să ducă plecarea de pe plaiurile mioritice a acelei nominalizări care să încununeze o opțiune clară, fără a exista riscul tragerii spre cazanul cu smoală a celui nominalizat, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Lucian BLAGA.



(31 mai 2024)

Prostia de la management

Prostia de la management se vede, pentru că managerul prost:
- urlă la subalterni,
- crede că numai el știe să rezolve problemele,
- nu are încredere în echipă,
- încurcă lucrurile,
- schimbă prea des sarcinile,
- redefinește obiectivele de 3 ori pe zi,
- nu-și asumă nimic,
- se vaită în loc să aibă rezultate,
- caută motive, nu soluții,
- dă vina pe alții pentru nereușitele lui,
- nu-și respectă șefii,
- dă soluții când și cui nu trebuie
- își bârfește colegii și șefii pe la colțuri,
- face glume proaste, dar se crede spiritual. 
Este bine ca o persoană care vrea să intre într-o echipă nouă, să-l studieze pe viitorul șef și dacă simte că este un manager prost, să fugă rupând pământul, căci echipa respectivă nu va avea rezultate și-l va trage și pe el în jos, iar dacă este tânăr, să înceapă cariera cu stângul, chiar nu este o afacere.




(31 mai 2024)

Securiști și boșorogi

Să facem niște calcule.
Secritatea comunistă a dispărut în 22 decembrie 1989. 
Secutitatea racola indivizi și individe, cu toții vulnerabili și fără de caracter, nu înainte de a împlini 18 ani, ceea ce înseamnă că cei mai tineri securiști sau turnători erau născuți cl mai devreme în 22 decembrie 1971.
Cei mai tineri turnători, colaboratori  și slujbași ai securității au acum 52 de ani și ei sunt cei mai puțin șantajabili, căci în 11 luni de trepădușerie cu simbrie sau voluntariat, nu au avut timpul necesau de a face rău semenilor lor, la dimensiuni apocaliptice, care au culminat cu distrugerea de cariere și cu lipsirea de libertate.
Colaboratorii și turnătorii la securitate sunt cei cu state de vechime de peste 15 ani, adică, indivizi trecuți bine de 65 de ani și aceștia au fost în putere la Revoluție căci un bărbat la 30 sau 40 de ani e în floarea vieții și vulnerabil fiind, a fost manevrat cu cheița după bunul plac al celor care i-au accesat dosarul din arhivele defunctei securități. Tot ce este trecut de 60 de ani din rândul bărbaților sau femeilor, reprezintă potențialul securistic prin atitudine și comportament și de ei, respectiv, de ele, avem a ne teme, căci dacă au făcut mult rău înainte de 22 Decembrie 1989, nu-i oprește nimic să-și continue demersurile pentru a-și atinge obiectivele, căci pactul cu diavolul semnând angajamente la securitatre, l-au făcut pentru a avea o viață tihnită și lipsită de griji.
Unii dintre ei au pozat ca oameni de afaceri de succes, politicieni de anvergură, dar în realitate aveau exercițiul turnătoriilor și sprijinul din umbră al foștilor șefi cărora veneau cu delațiuni, șefi care știau să-și cultive sclavii, pentru a profita și acum în democrație de roadele muncii la vedere a acestora, pe care cu abilitate știau să-i țină de hățuri, pentru a nu o lua pe drumuri greșite, în raport cu doctrina de pe vremuri.
Este doar un exercițiu simplu, de a intra pe internet și de a vedea vârsta, CV-ul și de a studia apucăturile formatorilor de opinie trecuți de 60 de ani, pentru a vedea cât de securiți au fost și au rămas, pentru a extrage din ceea ce vorbesc ei, exact ceea ce trebuie pentru a separa grâul de neghina din ei.



(31 mai 2024)

Thursday, May 30, 2024

Prostia de la volan

Se vorbește foarte mult pe posturile de televiziune despre accidentele groaznice produse în trafic de către șoferi:
- drogați,
- bețivi,
- inconștienți,
- teribiliști,
- neatenți,
- adormiți,
dar de fiecare dată comentatorii uită să vorbească de cauza cauzelor acestor accidente și anume: prostia.
Să nu-mi spună mie nimeni că-l dă afară din casă inteligența pe șoferul care se crede zmeu și pleacă cu mașina la distanțe mari, fără a fi odihnit, fără a se opri să se odihnească, șofer care adoarme la volan și produce acea categorie de accidente în care el și familia lui pleacă spre ceruri.
Să nu-mi spună mie nimeni că-l dă afară din casă inteligența pe șoferul care fără să se asigure se angajează într-o depășire și produce o coliziune frontală a bolidului pe care-l conduce cu o altă mașină al cărui șofer nu a avut timpul necesar să facă manevra care să evite nenorocirea.
Să nu-mi spună mie nimeni că-l dă afară din casă inteligența pe șoferul care se urcă fie băut, fie drogat, fie amândouă și pleacă pe drumurile publice, fiind un adevărat pericol, dar în foarte multe din cazuri, prin accidentele pe care pe produce, acest șofer chiar este un pericol.
Să nu-mi spună mie nimeni că-l dă afară din casă inteligența pe individul care nu are permis de conducere, dar care se urcă la volan și pleacă să-și dovedească lui că este cineva, dar în final își dovedește cât de prost și de inconștient este.
Trebuie spus că prostia este o boală, dar nu este o boală incurabilă. Pentru ea există tratament prin educație atentă, perseverentă și continuă. Există metode prin care oamenii proști se transformă în oameni care gândesc, nu mult, dar suficient pentru a evita erorile grave de la volan, prin instituirea de mecanisme și automatisme care instaurează mugurii prudenței și protecției propriei persoane, prin evaluări de risc.





(31 mai 2024)

Campionii noștri din 2024, la categoria masters culturism și fitness

 




La Campionatul Național de Culturism și Fitness organizat de Federația Română de Culturism și Fitness, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca în intervalul 15 - 19 mai 2024, au fost desemnați următorii campioni la categoriile masters:
Iuliana GIURGIU la categoria masters women's physique +35 ani
Marian ȘERBĂNOIU la categoriilew master men's classic bodybuilding + 50 ani open, master classic physique open
Marius PETENGHEA la categoriile master culturism 40-44 ani 80 kg, 
master men's classic bodybuilding 40-44 ani open
Cristi TCACIUC la categoria master culturism 40-44 ani +90 kg
Dan Sorin FLORESCU la categoria master culturism 45-49 ani 70 kg
Răzvan METELEANU la categoria master culturism 45-49 ani 80 kg
Irinel Constantin CHIVA la categoriile master culturism 45-49 ani 90 kg, 
 master men's classic bodybuilding 45-49 ani open
Narcis Iustinian ȘERBAN la categoria master culturism 45-49 ani +90 kg
Francisc ANDRASONI la categoria master culturism 50-54 ani open
Sorin CIOFLICĂ  la categoria master culturism 55-59 ani +75 kg
Vasile CRĂCIUN la categoria master culturism +60 ani open
Hilde ALZNAUER la categoria masters women's fit model
Daniel Viorel BLEZNICOV la categoria master wheelchair bodybuilding
Laurențiu BÎRZILA la categoria master men fit model
Mădălina Elena CARSTEA la categoria master's women bodyfitness 35-45 ani open
Angela GHERMAN  la categoria masters women's bodyfitness +45 ani
Bianca COSTEA  la categoria masters women's wellness fitness 35-45 ani
Elena NENCIU  la categoria masters women's wellness fitness +45 ani
Cătălin NICULAE la categoria masters men's physique 40-44 ani open
Lenuța PERDUTU la categoria masters women's bikini 35-39 ani 163 cm
Angela HANCU la categoria masters women's bikini 35-39 ani +163 cm
Andreea NICULAE la categoria 
masters women's bikini 40-44 ani open
Mihaela DEHELEAN-MIH la categoria master women bikini +50 ani open
Raluca  MAIOR la categoriile masters fit pairs, 
masters women's bikini 45-49 ani open
Marius Lucian FARCAȘ  la categoria masters fit pairs
Hristudor DUMITRIU la categoria master culturism 55-59 ani 75 kg

Emmanuel MACRON vs Napoleon BONAPARTE

Napoleon BONAPARTE a avut o incursiune cu trupele lui  în Rusia în 1812 și iarna rusească a făcut ca războiul să fie pentru el o catastrofă și militară și umanitară. Napoleon BONAPARTE avea înălțimea 158 cm. Bătălia de la Borodino este descrisă în cărțile de istorie, iar Lev TOLSTOI a scris romanul Război și pace, publicat între 1865 - 1869.
Emmanuel MACRON vorbește de câteva săptămâni, acum în anul de grație 2024, despre trimiterea de trupe în Ucraina, care să lupte pentru apărarea Ucrainei, alături de soldații ucrainieni împotriva armatei ruse de cotropire. Emmanuel MACRON are înălțimea 178 cm.
În lume s-au schimbat multe față de anul 1812, dar schimbarea climatică globală nu a suferit acele modificări fundamentale care să facă din iernile rusești, anotimpuri blânde. Armele moderne de acum suplinesc cu succes miile de soldați, iar Ucraina dacă este sprijinită cu tehnică, va rezista cu armata ei.
Măreția culturii franceze este una, iar arta războiului este altceva și exemplele din istorie ar trebui să-i reamintească lui Emmanuel MACRON că prudența este foarte importantă și conflictul din Ucraina nu are elemente comune cu războiul civil din Spania, unde comuniștii voluntari din multe țări au încercat să-și facă simțită prezența, limitele fiind dramatice. Tăticul lui Petre ROMAN a luptat ca voluntar acolo.




(31 mai 2024)

Discriminarea românilor

Noi românii, avem despre noi o părere excelentă, dar ceilalți nu au deloc o aceeași părere pentru că:
- noi între noi ne purtăm rău,
- avem și noi bubele noastre-n cap,
- faptele noastre în istorie nu au fost dintre cele mai bune,
- i-am speriat pe unii prin carențele noastre,
- ne credem prea deștepți, fără a fi zburat noi spre lună,
- încă și multe altele.
Nici alții nu sunt mai breji șoi de aceea mă simt discriminat atunci când merg prin hoteluri și mi se repartizează camere ce nu sunt nici pe departe cele penttru care am plătit și pentru care am tipărit rezervarea pe care mi-o dă aplicația BOOKING.com.
Voi da și exemple.
În Bruxelles am rezervat o cameră și mi-a fost repartizată o alta unde se fumase, unde ușa de la baie nu se închidea, iar suprafața era pe jumătate decât cea din rezervarea tipărită ca dovadă că plătisem o sumă oarecare. Când am mers la recepție, individul de acolo a cârâit, dar mi-a dat ceea ce mi se cuvenea. I-am cerut să se scuze și i-am zis că m-a discriminat, deși plătisem. N-a mai zis nimic.
În Trier, am rezervat o cameră și mi-a fost repartizată o cameră cu prosoape rupte, iar chiuveta de la baie nu funcționa. Hotelul nu era ocupat nici 20%. Am mers la recepție, am spus că ce și cum, fără a uita cuvântul discriminare. Mi s-au schimbat prosoapele, a venit o echipă și a reparat, iar un muncitor a zis el ceva, lucru care m-a deranjat, drept care i-am amintit că locul lui era să prevadă, nu să-mi arate mie cât de bun e el.
În Scopje am rezervat o cameră și am primit la recepție ceva total neadecvat. Am mers din nou la recepție și când a văzut recepționera că am foaia tipărită cu dimensiunile și amenajările camerei pentru care am plătit, a operat schimbarea și mi-a repartizat camera pentru care plătisem.
Până și bulgarii m-au discriminat. Am plătit pentru o cameră și am primit ceva care era cam 1/2 din ceea ce plătisem. Norocul meu este că aveam tipărită pagina cu descrierea camerei și cu prețul. Recepționerul a schimbat camera. Lipsa de respect față de noi românii este sursa clară a discriminării.
Repet: avem și noi defectele noastre, dar nimeni nu este sfânt. Totul este să nu ne lăsăm călcați în picioare.

(31 mai 2024)

De ce este votat Nicușor DAN?

Nicușor DAN este votat de bucureșteni pentru că el este altfel. 
Nicușor DAN este ciufulit, așa cum suntem noi bărbații în general.
Nicușor DAN vorbește împiedicat, așa cum vorbim noi cei care nu ne credem oratori.
Nicușor DAN are vocabular minimal, ca noi toți.
În Nicușor DAN ne regăsim noi bărbații banali, fără pretenții și de aceea el este votat.


(30 mai 2024)

Wednesday, May 29, 2024

Alții sunt de vină...

Noi avem înclinația de a arăta întotdeauna cu degetul spre alții, care poartă vina, deși eroarea ne aparține. Este sport național de găsi vinovații în altă parte, deși lucrurile sunt extrem de simple și ușor de verificat. Chiar dacă a tăiat porcul în curtea unei vile speciale, un nene vorbește de pe poziția victimei că doi adunat cu doi, fac exact cât vrea un alt nene să facă și în loc să spună cu subiect și predicat ce și cum, ne învăluie cu tot felul de povestioare, bune de adormit copiii.
Se tot discută de autostrada Comarnic - Brașov. Eu aș discuta despre podul care traversează Dunărea de la Brăila și nu aș lua în discuție o amenințare zisă unui nene care s-a baricadat în clădirea guvernului după ce a trecut moțiunea de cenzură a propriului partid, ci pur și simplu îmi amintesc de acele nituri pe care niște curiolși le scoteau cu degețelele, căci fuseseră puse acolo de formă, în niciun caz de cel care ar fi zis că distruge pe cel care semnează construirea autostrăzii, ci de niște muncitori care erau exponenții unei mentalități care ne domină, fiind vorba de lucrurile de mântuială, ale lui merge și așa.
Acum se vorbește despre chestii care s-au petrecut acum cinci sau zece ani, pentru că nouă ne plac basmele și lucrurile fabuloase, în loc să ne preocupe ceea ce se face acum sau ceea ce trebuie făcut mâine.
Lucrurile sunt foarte, chiar foarte simple. Trebuie să existe documente semnate de o singură persoană, al cărui nume trebuie să apară în clar și fără posibilitatea de delegare a semnăturii. În clipa în care apare omul și semnătura, lucrurile se vor simplifica și vom ști exact cine se face responsabil de ceea ce se întâmplă pe moșia pe care X sau Y sau Z o păstorește.
Nouă ne place să pozăm în victime, căci ceea ce nu am făcut, nu ni se datorează, ci vinovați sunt alții. Este meteahna care ne domină și în care ne complacem, căci în constituție nu apare cuvântul onoare și oamenii fără onoare sunt un fel de viermi care se hrănesc din trupul țării, pe care sunt dispuși s-o vând fie la metru pătrat, fie la kilogram, fie la litru, funcție de ceea ce este pus pe tarabă la talciocul istoriei ireversibile.



(29 mai 2024)

Tuesday, May 28, 2024

Cui i se arată mâța?

Așa-zișii jurnaliști și așa-zișii analiști politici, văd în chemarea generalilor COLDEA, DUMBRAVĂ și a avocatului TRĂILĂ la DNA, prilejul perfect de a arăta mâța cuiva. Unii dintre așa-zișii jurnaliști și așa-zișii analiști politici nici nu se sfiesc în a arăta persoana căreia i se arată mâța, căci nu pentru alegerile europarlamentare sau pentru alegerile locale din 9 iunie se derulează pelerinajul la DNA, ci zic ei, pentru alegerile prezidențiale din toamnă este pregătit totul.
Eu nu dau doi bani pe tot ce debitează și așa-zișii jurnaliști și așa-zișii analiști politici, pentru că nu există printre ei măcar unul care să fi gestionat pe bune un closet public și să se și vadă că au făcut treabă bună acolo. De pe margine, din cărți sau din ceea ce au visat cu o noapte înainte, oricare om are capacitatea de a debita tot felul de chestii, care mai de care mai halucinante.
Ceea ce este sigur se leagă de faptul că mass-media de la noi este în cea mai jalnică situație, căci ete bântuită de:
- agramați,
- mediocri,
- lacomi,
- ageamii,
- roboței,
- slugi,
toți în stare să se vândă la kilogram pentru doi arginți, lucru dovedit prin categoriile de spoturi publicitare pe care le frecventează și care definesc tipologiile de afaceri pe care le stimulează fără pic de scrupule.
Trebuie să reamintesc acum și aici că vineri 17 decembrie 2021 am scris un articol pe care încă îl consider de actualitate, chiar dacă mulți neagă evidența. Numai mâine nu este poimâine, adică 15 septembrie, respectiv, 29 septembrie 2024 și punct.



(29 mai 2024)

Mâna lui Dumnezeu și Gabriela FIREA

Toată lumea își amintește cum la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic din anul 1986 MARADONA a marcat un gol portarului SHILTON folosindu-se de mână, ceea ce a adus echipei Argentinei victoria din 22 iunie 1986 din sferturile de finală, contra echipei Angliei cu scorul de 2 - 1 de pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico.
Mi-am adus aminte de acel episod fantastic, în contextul în care acum tot mâna lui Dumnezeu face ca subiectul azilurilor de bătrân, pregătit s-o toace pe Gabriela FIREA în această campanie, a trecut pe planul al o X-lea, din moment ce în 24 mai 2024 Florian COLDEA, Dumitru DUMBRAVĂ, Doru TĂRĂCILĂ, Dan TOCACI au fost chemați la DNA, iar televiziunile s-au comportat ca TVR în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, din punct de vedere al mesajelor și încercării de a transmite emoție, nereușită acum.
Dacă n-ar fi vorba decât de întâmplări și nimic altceva, am crede că este vorba de un scenariu, de forțe care lucrează, de o mână a lui Dumnezeu, care o ajută pe Gabriela FIREA. Am mai zis și repet: cine ia două evenimente absolut întâmplătoare, cu puțin efort, se crează o succesiune de ipoteze care să evidențieze legătură între ele, așa cum în teoria corelației din statistică se spune că nu trebuie un efort special pentru a corela creșterea producției de grâu cu numerele de la pantofii doamnelor care defilează pe podiumul unei parade de modă.




(28 mai 2024)

Campania electorală și ridicolul muzicilor

Eu am trăit vremurile comuniste în care compozitorii și textierii se înghesuiau să compună versuri și muzică pentru a ridica în slăvi pe Nicolae CEAUȘESCU, pe Elena CEAUȘESCU, partidul și pe oricine oferea firimituri de ciugulit sau alte avantaje oferite de rețeaua de magazine cu circuit închis ale nomenklaturii comuniste. În naivitatea mea proprietate personală, am crezut că aceste obiceiuri s-au pierdut după ce a venit peste noi Revoluția din Decembrie, dar m-am înșelat amarnic. Proastele deprinderi nu dispar cu una, cu două, mai ales când este vorba de prostul gust, de lipsa de talent, de goana după avantaje și mai ales, când în joc sunt bani mulți, chiar foarte mulți.
Numai așa se explică avalanșa de așa-zise producții artistice, de proastă calitate, ridicole, jalnice, facile și aiuritoare, lansate în aceste zile de candidații la funcția de primari.
Candidata la primăria capitalei  Diana ȘOȘOACĂ are un videoclip cu versuri unde ȘOȘOACĂ rimează cu cuvântul cloacă.
Candidatul la primăria capitalei Sebastian BURDUJA are un videoclip une apar rime precum nori - culori, chirie - mie, motorul - viitorul, terminat - încercat, apus -sus, iar produsul se numește Revoluția turcoaz, Visuri în bagaj. Trebuie să spun că eu ador culoarea turcoaz și ori de câte ori am găsit componente pentru echipamentele cu care merg la sală de culoare turcoaz, le-am cumpărat. Eu am totuși 77 de ani și nu cred că cei de vârsta mea formează majorități electorale.
Lui Clotilde ARMAND i-a fost dedicat un clip pe muzică rap, unde apar șobolani, gunoaie și alte grozăvii, clip care se adresează tinerilor, pe care contracandidatul primăriței în funcțiune își dorește să-i scoată  la vot în 9 iunie 2024.
Mai este timp și aștept să intre în scenă artileria grea, a artiștilor cu lipici la public, pentru care onorariile sunt pe măsură, căci doar ei sunt în stare să producă acele clipuri cu acea încărcătură emoțională, care să merite teancurile de bani nefiscalizați, cum stă bine oricărei campanii electorale, în care și imposibilul devine posibil, dar mult mai mult decât atât, ridicolul devine gingaș, atractiv, ademenitor și lasciv.


(28 mai 2024)

După război, mulți viteji s-arată...

S-a vorbit despre statul paralel. S-a vorbit de binomul COLDEA - KOVESI. S-a vorbit despre cât de rău a fost Traian BĂSESCU.
Laura Codruța KOVESI mi mai este șefa DNA de la 09 iulie 2019.
Florian COLDEA nu mai lucrează la SRI din 17 ianuarie 2017.
Traian BĂSESCU și-a încheiat mandatul de președinte în 22 decembrie 2014.
Nici acum nu s-a construit și dat în folosință măcar un kilometru din autostrada Comarnic - Brașov.
Nici acum nu s-a dat în folosință măcar un kilometru din autostrada Moldova.
Nici acum nu s-a  dat în folosință măcar un kilometru din autostrada Pitești - Sibiu.
În loc să trecem la muncă și să punem osul la treabă,, cu o plăcere demnă de alte cauze mai bune, privim în trecut, arătând cu degetul spre zone prin care justificăm de ce am bătut pasul pe loc, deși realitatea ne contrazice drastic, pentru că sursa deciziilor greșite nu mai sunt nici pe departe în direcțiile pe care le arătăm, ci în modul în care fiecare dintre noi procedăm, ca și cum am vrea să păstrăm spiritul de conservare, specific poporului român, în fața cotropitorilor și a vicisitudinilor pe care vremurile ni le-a adus din greu, pentru a ne încerca rezistența, credința și tenacitatea.




(28 mai 2024)

Monday, May 27, 2024

Cum se manifestă nesimțirea noastră?

Există nenumărate forme de manifestare a nesimțirii noastre, căci dacă suntem undeva la coada cozilor, explicația se găsește și în acest fel de a arăta că:
- nu ne pasă de ceea ce facem,
- suntem plini de suficiență,
- tot timpul credem că suntem cei mai cei, deși nu definim niciun criteriu,
- eul fiecăruia dintre noi este centrul universului,
- în afară de părerea noastră nu contează nimic.
Numai așa se explică dorința de a accede la resurse cu eforturi cât mai reduse, stabilirea de criterii pe care le îndeplinesc mai toți, deși performanța înseamnă altceva, iar conceptul legat de definirea celui mai bun este atât de relaxat, încât în orice colectivitate, toți sunt cei mai buni, căci egalitarismul este dus la extrem. 
Îmi amintesc de apariția cărții lui radu PARASCHIVESCU intitulată Ghidul nesimțitului, carte pe care eu o consider o capodoperă.
Cartea este referită prin:
Radu PARASCHIVESCU - Ghidul nesimțitului, Editura Humanitas, București, 2006, ISBN: 973-50-1340-1, ISBN-10: 973-50-1340-1, 190 pg.
Nu aș fi scris acest articol dacă azi, 27 mai 2024, nu aș fi văzut în parcarea de la nivelul -2 de la complexul ParkLake un cărucior de la CARREFOUR abandonat de un nesimțit sau de o nesimțită, pe locurile de parcare, deși până la locul unde se depozitează aceste cărucioare sunt mai puțin de 10 metri.


Se impune ca într-un timp cât mai scurt să eliminăm din vorbirea noastr sintagma merge și așa, căci se dovedește a fi păguboasă această abordare, nu numai pentru alții, ci și pentru cei care o gândesc și o implementează, căci ea se întoarce asemeni loviturii de bumerang, împotriva lor.



(27 mai 2024)

Sunday, May 26, 2024

Limitele manipulării prin sondajele preelectorale

Teoria matematică a sondajelor este una, practica realizării sondajelor este altceva, iar sondajele făcute la comandă, este o altă mâncare de pește. Există nenumărate case de sondaje, există nenumărați decidenți care cred că dispun de bani cu care să plătească efectuarea sondajelor, ca și cum nu ar ști că statistica este o știință politică, în sensul că folosind statistica se crează premisele pentru a demonstra orice, din moment ce construirea seriilor de date este încărcată de subiectivismul, superficialitatea și mai ales ignoranța, dictate de calitatea îndoielnică a persoanelor care efectuează culegerea datelor.
Atât timp cât nu există analize serioase ale calității rezultatelor obținute din sondaje, prin comparație cu ceea ce se obține în realitate și nici nu se publică seriile de date inițiale folosite în prelucrările specifice teoriei sondajelor și nici rezultatele intermediare pentru a se asigura reproductibilitatea calculelor efectuate, totul se află pe nisipuri mișcătoare, iar rezultatele oricărui sondaj sunt privite cu multe rețineri.
Înainte de orice alegeri se publică și se discută rezultatele oferite de tot felul de case de sondare a opiniei publice și cetățenii chiar nu mai știu ce să creadă, din moment ce folosind același popor ca sursă de construire a seriilor de date, se obțin ierarhizări extrem de variate și de contradictorii, dacă se fac analize comparate. În plus, lumea nici nu știe ce înseamnă acea eroare pe care o dă sondajul, iar explicațiile acelei erori sunt halucinante, așa cum sunt date de a-a-zișii sociologi care apar pe sticlă și chipurile interpretează acele rezultate.
Sfătuiesc pe cei interesați să deschidă o carte de teoria sondajelor și să vadă că o eroare de 3% nu înseamnă în niciun caz că un nene care apare în sondaj cu 14%, în realitate are o poziție cuprinsă undeva între 11% și 17%, intervalul fiind obținut prin scăderea lui 3 din 14, adică 11, respectiv, din adunarea lui 3 la 14, adică 17, ci cu totul altceva.
Sondajele sunt nocive atunci când sunt infectate de subiectivismul plătitorului, căci cel care culege date și le prelucrează, dacă dorește să ofere celui ce plătește, exact ceea ce vrea să vadă, oricât de științifică este metoda folosită, trucarea sistematică și conștientă a seriilor de date prin eliminare de termeni, duce la obținerea de rezultate din burtă, cu scopul de a manipula. Lumea este sătulă de manipulările grosolane și de aceea evită bălăcăreala politică bazată pe numerele rezultate din sondaje scoase din joben asemeni scamatoriilor de prost gust, pe care unii le cred că joacă rolul unui trăznet, dar ele sunt bumerang.



(26 mai 2024)

Evoluția culturistului Petru RONCEA la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca

Evoluția culturistului Petru RONCEA la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca este ilustrată prin galeria foto următoare:

















(24 mai 2024)


Evoluția culturistului Robert FRĂȚILĂ la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca

 Robert FRĂȚILĂ, culturism,fitness,2024,Cluj-Napoca,campionat național,Andrei SUCIU,FRCF,



 Evoluția culturistului Robert FRĂȚILĂ la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca este ilustrată prin galeria foto următoare:













Robert FRĂȚILĂ a câștigat titlurile de campion național la categoriile Games Classic Bodybuilding jr 21-23, Classic Bodybuilding jr, Classic Physique jr 21-23 și Bodybuilding jr 21-23.




(24 mai 2024)


Evoluția culturistului Andrei SIMION la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca

Evoluția culturistului Andrei SIMION la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca este ilustrată prin galeria foto următoare:




















(24 mai 2024)


Evoluția culturistului Matei PINTILIE la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca.

Evoluția culturistului Matei PINTILIE la Campionatul național de Culturism și Fitness din anul 2024 de la Cluj Napoca este ilustrată prin galeria foto următoare:















Matei PINTILIE a obținut medalia de bronz la categoria CLASSIC BODYBUILDING 180 CM.


(24 mai 2024)