Există percepția eronată a răului absolut. Societatea care merge într-o direcție greșită are la bază acțiunile unei persoane identificate ca răul absolut. Realitatea a arătat că abordarea este falsă și că pe toate palierele sunt oameni care acționează greșit, rezultând soluțiile cu acre ne confruntăm zi de zi, aici, în altă parte și peste tot. Nu știu cum a fost în România înainte de 30 decembrie 1947 când s-a desăvârșit venirea comuniștilor la putere, dar știu că în perioada comunistă:
- partidul comunist a avut peste trei milioane de membrii,
- au fost desecretizate 25 de Km de dosare ale securității,
- a lipsit o mișcare puternică de rezistență anticomunistă.
Distrugerea economiei după Decembrie 1989, venirea minerilor în repetate rânduri, lipsa măsurilor energice, au dus la înrăutățirea vieții economice a oamenilor, iar efectul care a apărut a dus ca aproape cinci milioane de concetățeni să ia calea pribegiei, pentru a munci la străini și pentru a mânca pâinea amară a străinilor. Lipsa de progrese economice și sociale pe meleagurile mioritice au dus la crearea mișcării #REZIST, iar mesajele protestatarilor au vizat:
- carențele clasei politice,
- resetarea clasei politice,
- lupta cu caracatița corupției,
- stagnarea datorită erorilor strategice,
- promovarea unor incompetenți în funcții cheie,
- luarea de decizii greșite privind economia,
- dorința de a reveni acasă pentru a munci,
- ideea de a avea o țară ca afară,
- dreptatea economică și socială,
- implicarea reală a poporului în marile decizii,
- îndepărtarea hoților și profitorilor de la banul public,
- îndepărtarea unor persoane compromise.
Existența înregistrărilor de la manifestările organizate de colectivitățile #REZIST, la care au participat foarte mulți cetățeni și analizarea mesajelor transmise de protestatari, arată caracterul profund al acțiunilor organizate și concentrarea dorinței de schimbare din România în câteva lozinci.
(28 iunie 2023)
(28 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment