Faptul că poziția profesorilor a fost deteriorată de comunism, din moment ce de la domnul învățător sau de la domnul profesor s-a trecut brutal la tovarășa învățătoare sau la tovarășul profesor, a avut consecințe dintre cele mai triste.
Profesorii au avut la comuniști și au și acum salarii de mizerie.
Profesorii sunt prezentați acum de televiziuni cu laturile lor întunecate, generalizându-le aiurea.
Profesorii sunt trași la răspundere de oricine, oricând, ca și cum ei nu reprezintă nimic.
Președintele Emil CONSTANTINESCU a fost profesor universitar la Universitatea București.
Primul ministru Petre ROMAN a fost profesor universitar la Universitatea Politehnica București.
Primul ministru Radu VASILE a fost profesor universitar la Academia de Studii Economice din București.
Primul ministru Adrian NĂSTASE a fost profesor la Facultatea de Drept de la Universitatea București.
Președintele Klaus IOHANNIS a fost profesor de fizică la unul din liceele renumite din Sibiu.
Cu toate acestea, poziția de profesor a decăzut și mai mult, mai ales prin miniștri educației care s-au dovedit a fi persoane cu un management neadecvat, cu cultură limitată și lipsiți de anvergură profesională. Meseria de profesor este o meserie extrem de grea și lipsa de respect față de profesori aduce grave prejudicii acestei meserii. Faptul că toată lumea își dă cu părerea, faptul că toți se pricep când este vorba de educație, așa cum se pricep la fotbal de au trecut peste 20 de ani de când nu mai participăm la nicio competiție importantă de fotbal, arată că direcția spre care se îndreaptă educația este una greșită.
Acum profesorii sunt în grevă. Liderii lor de sindicat au greșit atunci când au crezut că guvernanții îi vor trata pe profesori altfel decât cu c-r-l. Acești lideri trebuiau să parcurgă pașii necesari formelor de protest și fără a se vorbi de înghețarea anului școlar sau de decalarea examenelor, profesorii trebuiau să vină în Piața Victoriei în număr de peste 200.000 de suflete și atunci toate problemele lor se rezolvau instantaneu, căci dovedeau că sunt cu adevărat o forță, cu mult mai mare decât cea a minerilor din anii '90 când le tremurau izmenele pe ei politicienilor, parlamentarilor și guvernanților. A fost o greșeală de strategie și consecințele se văd. Guvernanții vor lua măsurile care trebuie, dar situația profesorilor se va rezolva doar temporar, iar costurile vor fi imense. A lipsit managementul politic la toate părțile, inclusiv la presă, care s-a purtat jalnic, deși toți sunt produsul sistemului educațional, așa cum este el, bun sau rău.
PS: uitasem să spun că am văzut un carnet de note al unui student, în care la disciplina Socialism științific de la ISEP V.I. LENIN, era trecut numele cadrului didactic Ion ILIESCU și nota, dar și celebra semnătură.
PS la PS: la viața mea și eu am fost 42 de ani cadru didactic din care 20 profesor universitar.
(06 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment