De la părinții mei am învățat că minciuna este un lucru foarte urât și orice minciună, indiferent cât de bine ticluită este ea, tot este dovedită. Atunci când minciuna este dovedită, mincinosul se umple de zoaie și nicio apă nu-l mai spală. De aceea, m-am străduit și am și reușit să nu mint nici despre alții, nici despre mine, căci am considerat că despre mine ar fi fost prilej să mint pentru a mă prezenta în alte culori decât cele reale.
Când m-am mai copt, am cugetat și am adăugat la cele spuse de părinții mei despre minciună, încă un aspect: lenea. Eu nu mint de lene. Dacă aș spune N minciuni unor grupuri de oameni, ar trebui să fac un efort colosal să memorez cui i-am spus o minciună, care minciună și persoana care a auzit-o. În final în capul meu ar fi numai puneri în corespondență ale fiecărei minciuni cu persoanele cărora le-am spus minciuna. dacă cumva le încurc, evident ei mă vor prinde cu minciuna și deja o încurc și voi fi arătat cu degetul. Așa că dacă am M mesaje adevărate despre M întâmplări, le voi spune tuturor exact așa cum sunt ele, adică adevăruri și cel mult mi se va reproșa că mă repet dacă cuiva îi spun de mai multe ori același lucru, dar nu voi fi arătat cu degetul că sunt mincinos.
Așa mi-am făcut viața lejeră. Nu este nici cel mai bun lucru, din moment ce sunt adevăruri care nu mă avantajează. Cel mult, nu ies în stradă, la piață și la gară să urlu despre tot ceea ce fac. dacă sunt întrebat, voi spune, dar voi spune adevărul. Eu zic că mă definesc prin adevăruri și prin tăceri, adică spun cui este interesat adevărurile mele, iar dacă nu este nevoie nu spun nimic.
(20 mai 2023)
(20 mai 2023)
No comments:
Post a Comment