Tuesday, May 16, 2023

Eu și econometria

Pe vremea când lucram la teza de doctorat, mi-am dorit să mă apropii de econometrie, pentru că doream să înțeleg ceva mai mult despre modelele econometrice. Am găsit multe cărți de econometrie la biblioteca ASE și am avut privilegiul ca profesorul Ludovic TOVISSI să mă ghideze extraordinar de eficient către ceea ce trebuia să studiez ca să mă luminez în ale econometriei.
Economia are ca produs direct modelul econometric.
Modelul econometric este ca orice model, un model și nimic mai mult și nimic mai puțin. Econometria ne învață să identificăm:
- virtuțile modelului econometric,
- limitele modelului econometric,
- încrederea pe care s-o aven în modelul econometric,
- excesele ce decurg din exagerările de interpretare,
- regulile de care trebuie obligatoriu să ținem seama.
Există cărți de econometrie și foarte mulți tipi care cred că au înțeles ceea ce înseamnă econometrie, dar neșansa lor este că oricât de experți se cred ei, nu sunt în stare să construiască modele econometrice, dar nu orice modele econometrice, ci modele econometrice care să fie folosite la ceva, să zicem la simularea de variante de dezvoltare economică, astfel încât dacă cineva zice că productivitatea muncii trebuie să crească cu 5% ca să se întâmple nu știu ce, dacă chiar se întâmplă creșterea productivității muncii cu 5% se întâmplă ceea ce modelul econometric a arătat, nu chiar la milimetru, dar se întâmplă și acceptăm că ceea ce a zis modelul econometric nu este aberant.
Econometria zice că metoda celor mai mici pătrate este bună dacă sunt îndeplinite trei condiții. Orice manual de econometrie zice acest lucru. În realitate, nimeni nu verifică dacă cele trei condiții sunt îndeplinite și metoda celor mai mici pătrate este aplicată mecanic și cu asta basta. Se trece la utilizarea coeficienților, fără a se ști dacă sunt sau nu reprezentativi sau stabili sau buni, într-un cuvânt.
Cu Adrian VIȘOIU am scris o carte de 302 pagini, intitulată Baza de modele, publicată în Editura ASE, București, în anul 2005, în care arătam că acum sunt create toate condițiile de a concepe tot felul de modele și de a folosi dintre modelele construite pe acela care răspunde cel mai bine unor cerințe.
La momentul când mă ocupam eu de a construi un model econometric nu găseam date, căci modelul econometric necesită serii de date suficient de lungi care să permită studioul calității estimărilor. În plus, eu am avut mari dubii să folosesc modelarea econometrică la nivel microeconomic, pentru că acolo o eroare de 1% este impardonabilă și de neacceptat pentru cei care doresc să facă planificare la nivel de întreprindere și mai ales dacă vor să fundamenteze decizii considerate a fi optime la un moment dat.



(16 mai 2023)


No comments:

Post a Comment