Acum nu mai există chiar nicio scuză

Înainte de 1989 pentru orice nu eram în stare să facem, găseam 1.000 de motive plauzibile. 
Dacă nu aveam inspirație și nu eram în stare să publicăm poeme geniale, dădeam vina pe regimul comunist, pe cenzura instaurată de acesta și anunțam că noi scriem opere autentice pe care însă le ținem la sertar. După 1989 am așteptat să se publice așa-zisa literatură de sertar, dar ea nu a apărut pentru simplul fapt că nu a existat așa ceva. Doar ne plăcea să ne miorlăim și să arătăm cu degetul spre alții pentru ce noi nu eram în stare să facem.

Înainte, mulți dintre soliști, unii dintre ei de o mediocritate strălucitoare, apăreau peste tot și se văitau că nu dispun de posibilitatea de a se manifesta. Uneori le dădeam crezare căci era dificil să dispui de o orchestră, de un studio încăpător și de mijloace tehnice de a face un disc pe celuloid unde să se afle muzica cu vocea ta cea mieroasă, interesantă, acaparatoare și mai ales specială.

Pe durata pandemiei am văzut actori care se smiorcăiau că nu mai au contact cu publicul, că menirea lor nu mai este împlinită, de parcă de pandemie aș fi fost vinovat eu, căci lamentările lor nu aveau un adresant clar definit și lăsau loc la interpretare care mă făcea să mă simt aiurea.

În opinia mea nu mai există nicio scuză pentru nimeni. Acum există mijloacele tehnice care permit manifestarea fiecăruia dintre noi, exact la nivelul pe care ni-l dorim. Singurele condiții sunt:

- să ne punem pe treabă,

- să dispunem de resursele care trebuie,

- să realizăm ce ne-am propus,

- să fim exigenți cu noi înșine,

- să dăm dovadă de creativitate,

- să nu ne mai văicărim,

Dacă o persoană are voce, se găsesc tot felul de negative. Sculele pentru înregistrări profesionale nu sunt deloc costisitoare și realizarea unui studio este la îndemâna oricui. Singura chestie este de a trece la treabă și punct. Nu mai există nicio scuză pentru cei care se cred cântăreți de talent că nu au cum să facă cunoscut ceea ce au cântat.

Dacă o persoană este talentată în a scrie, lucrurile sunt simple. Va scrie. Trebuie să aibă un calculator și o legătură la Internet. Există acum bloguri cu costuri zero de găzduire. Există rețele de socializare cu costuri zero. Deci, orice opera literară valoroasă ajunge la public, dacă ea există și aceasta este singura condiție. Nu mai există nicio scuză pentru cei care se cred scriitori de talent că nu au cum să facă cunoscut ceea ce au scris. 

Dacă o persoană se consideră mare actor, nu are de făcut altceva decât să ia o carte de poezii, să memoreze de acolo câte ceva și apoi să-și facă la un preț absolut accesibil, un studio și să se înregistreze recitând poezii. Își va dezvălui talentul, dacă are, postând înregistrările aproape profesional făcute pe orice rețea de socializare sau dacă are ambiție să-și cumpere un canal de Youtube și devine deja o persoană cunoscută, dacă stârnește interesul.

Dacă cineva crede că vrea să facă cercetare științifică, acum, nu mai are a se lamenta că nu găsește în bibliotecile din spațiul mioritic literatura cu care să se documenteze. Pe Internet, la prețuri modice, se găsește orice. Nu trebuie decât persoana cu înclinații de cercetător științific să se apuce de treabă, să se documenteze, să experimenteze și să obțină rezultate, iar posibilitatea de a face cunoscute rezultatele sunt nenumărate, de la grupurile de dialog, la revistele online, până la propriul blog unde chiar nu mai are nicio restricție de număr de pagini sau de formă de prezentare.

Concluzia: în momentul de față, nimeni nu mai are nicio scuză când se apucă să comenteze rămâneri în urmă, lipsa de productivitate, inspirația puțină sau invocarea oricărui motiv, căci nimeni nu mai are credibilitate în ziua de azi, când costurile de a produce și de a stoca orice volum de  conținut digital sunt nu mici, ci ridicol de mici și nu mai necesită profesioniști care să mișune în jurul artistului și a omului de știință, când aceștia au rezultate pe care să le facă cunoscute lumii întregi la costuri aproape de zero.


(01 mai 2023)