Eram elev în clasa a VI-a când am văzut la casa Pionierilor construit din lemn un teatru de păpuși numit Licurici. Am vrut să fac și eu acasă așa ceva, dar mai mic. Era foarte greu în acele vremuri căci nu se găseau materii prime, nici placaj, nici scândură de vânzare. Pe strada noastră, la numărul 24 era o casă naționalizată unde era un atelier de tâmplărie și un atelier de reparat caravanele cinematografice care colindau satele județului Argeș pentru a crește gradul de cultură al oamenilor de la sate.
La atelierul de tâmplărie erau doi meseriași. Unul mai în vârstă, TOTEANU cu numele de familie și unul mai tinerel, Aurică cu numele mic. De cel mai în vârstă nu m-am apropiat că avea o privire urâtă și tot timpul era ocupat cu ale lui acolo că avea comenzi. Aurică era cel cu care am avut posibilitatea să stau de vorbă. Am făcut un desen cu ceea ce doream eu să fac. I l-am arătat lui Aurică și într-o zi când m-am dus eu la el la atelier, tâmplarul mai vârstnic m-a chemat și mi-a dat ceea ce ziceam eu că este teatrul meu de păpuși. Îi zisese Aurică și meseriașul mai vârstnic i-a spus lui Aurică să mă ajute. Le-am mulțumit la amândoi și trebuie să mă laud că am făcut multe chestii cu teatrul meu de păpuși, căci decorurile și micile personaje le făceam cu mâinile mele, iar spectatori erau ai mei care se minunau că eu am și astfel de preocupări, fără să fi uitat să ud legumele din grădină, cu apa scoasă din puțul de peste drum.
M-a impresionat tâmplarul ucenic Aurică pentru faptul că a căutat să înțeleagă ce vreau, că a făcut lucrarea și că a reușit să-și convingă meșterul că eu vreau să fac ceva, ceva mai special, deși erau un puști din mahalaua prăfuită a Piteștiului, pe unde doar tancurile care mergeau la poligon erau ceva special, în afară de soldații ruși de la Bascov, care mai treceau spre oraș uneori.
(31 martie 2023)
La atelierul de tâmplărie erau doi meseriași. Unul mai în vârstă, TOTEANU cu numele de familie și unul mai tinerel, Aurică cu numele mic. De cel mai în vârstă nu m-am apropiat că avea o privire urâtă și tot timpul era ocupat cu ale lui acolo că avea comenzi. Aurică era cel cu care am avut posibilitatea să stau de vorbă. Am făcut un desen cu ceea ce doream eu să fac. I l-am arătat lui Aurică și într-o zi când m-am dus eu la el la atelier, tâmplarul mai vârstnic m-a chemat și mi-a dat ceea ce ziceam eu că este teatrul meu de păpuși. Îi zisese Aurică și meseriașul mai vârstnic i-a spus lui Aurică să mă ajute. Le-am mulțumit la amândoi și trebuie să mă laud că am făcut multe chestii cu teatrul meu de păpuși, căci decorurile și micile personaje le făceam cu mâinile mele, iar spectatori erau ai mei care se minunau că eu am și astfel de preocupări, fără să fi uitat să ud legumele din grădină, cu apa scoasă din puțul de peste drum.
M-a impresionat tâmplarul ucenic Aurică pentru faptul că a căutat să înțeleagă ce vreau, că a făcut lucrarea și că a reușit să-și convingă meșterul că eu vreau să fac ceva, ceva mai special, deși erau un puști din mahalaua prăfuită a Piteștiului, pe unde doar tancurile care mergeau la poligon erau ceva special, în afară de soldații ruși de la Bascov, care mai treceau spre oraș uneori.
(31 martie 2023)
No comments:
Post a Comment