Pe profesorul Serafim ISTRATE l-am cunoscut la Școala Generală 194 unde soția mea era profesoară de fizică. Am făcut și un Revelion, prilej cu care am reușit să-i cunosc mai bine pe colegii săi.
Profesorul Serafim ISTRATE era și absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea București și la un moment dat m-am sfătuit cu el într-o problemă, dar mi-a prezentat variante de abordare, dintre care cea mai profitabilă era s-o las baltă, căci nu era vorba de o individă, ci de poziția mea în catedră, iar un proces ar fi anulat munca mea de peste 35 de ani, căci eram cunoscut cu ca profesorul Ion IVAN de la Structuri de date, ci individul care a câștigat un proces de calomnie și a adus în sapă de lemn o femeie proastă.
În vremurile de demult, profesorul Serafim ISTRATE a primit de la un elev întrebarea:
- De ce se spune Epoca sau Era CEAUȘESCU?
Profesorul Serafim ISTRATE a răspuns că epoca și era se referă la perioade de milioane de ani, și nu este cazul ca unei perioade de 15 ani să i se spună eră sau epocă, pentru că este vorba de o perioadă foarte scurtă. Datorită faptului că printre elevi erau turnători, chiar dacă era vorba de elevi sub 16 ani, au ajuns la comitetul de partid pe sector zisele profesorului Serafim ISTRATE și s-a pornit o analiză. Numai că și pe la organele de aprtid mai erau și oameni cu scaun la cap, deși foarte puțini și Serafim ISTRATE a avut noroc să-l întâlnească pe unul dintre ei, subiectul s-a închis instantaneu.
Dacă aș vorbi de un dizident, Serafim ISTRATE este unul dintre ei, pentru că întotdeauna, prin lecțiile lui de istorie a spus adevăruri nescrise în cărți. Știu aceste lucruri de la copiii mei care i-au fost elevi și care veneau uneori spre mine cu întrebări care mă lăsau cu gura căscată, căci abordările profesorului de istorie Serafim ISTRATE erau cu totul diferite de Istoria României ca abordare oficială. Să spui înainte de 1989 că pactul Ribbentrop - Molotov a jucat un rol nefast în viața poporului român, este act de curaj nebun, în opinia mea și acesta este doar un pic exemplu.

L-am admirat pe profesorul Serafim ISTRATE pentru curajul său, pentru profesionalismul său și pentru că avea cu adevărat coloană vertebrală și de aceea era iubit de elevi și respectat de colegi.
(06 martie 2023)
(06 martie 2023)
No comments:
Post a Comment