Din când în când, la Sala Palatului sau la Opera Română, câte un X sau câte o Y organizează spectacole. Și X și Y sunt cântăreți. În loc să câte, pe parcursul spectacolelor atât X cât și Y trăncănesc tot felul de banalități. Își laudă invitații. Fac dialoguri predictibile cu publicul.
Acum mulți ani, în San Francisco, am avut fericitul prilej să-l văd într-un show de 90 de minute pe Elton JOHN care atunci avea 59 de ani. A cântat 90 de minute fără întrerupere, fără să dialogheze cu sala. S-a acompaniat la pian. S-a urcat pe pian, s-a zbuciumat, dar tot timpul a cântat. M-am minunat. Am comparat această forță artistică numită Elton JOHN cu oricare dintre soliștii din spațiul mioritic și m-am dat seama că ai noștri ca brazii, mai au multe de făcut în zona rezistenței și a cântatului.
Eu dacă aș plăti un bilet pentru X sau pentru Y vreau să-i ascult cântând, nu trăncănind și punct. De aceea nu mă înghesui să merg la spectacolele lor, gen șușă din moment ce nu se ridică la înălțime și sunt pigmentate de drăgălășenii gratuite între amfitrion/amfitrioană și invitați, precum și de invitații de a cânta și publicul, public care ar trebui să ridice ștacheta. Despre sonorizare, am impresia că sunt la bâlci, nu la Sala Palatului sau la Opera Română.
(02 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment