Gheorghe ZAHARIA sau Joe cum îi spuneam noi, colegii lui de cameră de la căminul Roma, era un tip mai mare decât noi cu vreo 5 sau 7 ani și l-am avut coleg de cameră în primii doi ani de studenție.
Joe avea o putere de muncă fenomenală. Noi, cei care abia terminaserăm liceul, munceam mult mai puțin decât Joe și rezultatele noastre se vedeau mult mai lejer la seminarii, căci aveam materia proaspătă din liceu. În sesiune noi mergeam la bibliotecă și noaptea dormeam. Joe, mergea și la bibliotecă, dar învăța și noaptea. Era o fire extrem de ambițioasă.
În cămin, noi ca băieți tineri, mai făceam ceva sport în cameră. Mai făceam flotări, mai ne luptam. Joe nu se lăsa antrenat în jocurile noastre. La el, toate erau simple: școală, bibliotecă, învățat în cameră, puțin somn. O singură dată l-am văzu stând cu picioarele în echer. Era numai mușchi și avea numai pătrățele pe abdomen. Bănuiesc că fusese gimnast la tinerețea lui, dar niciodată nu a vorbit despre ceea ce a făcut el de la terminarea liceului până la vârsta de 25 de ani când a venit student în anul întâi.
Știu că prin anii mai mari, ori de câte ori îl întâlneam, vedeam schimbări importante la Joe. Nu mai era trist. Avea o privire foarte vioaie. Un foarte bun prieten al meu mi-a zis că acumulările din anii anteriori acum își arătau roadele și la examene, Joe obținea note foarte mari. Nu sunt un tip care se lasă impresionat cu una sau cu două, dar atunci când văd că cineva luptă pentru a se autodepăși, iar munca pe brânci îl face să și reușească, mă impresionează cu adevărat, iat Joe este exemplul de lângă mine care a reușit.
(29 ianuarie 2023)
(29 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment