Fabrica de poezii

Am înțeles că pe vremea comunismului tentația de a scrie poezii pe bandă rulantă dedicate:
- partidului,
- conducătorului,
- muierii lui,
- socialismului,
- omului nou,
aducea bani și în vremurile de cruntă sărăcie accesul la magazinele bine garnisite ale partidului era un privilegiu care nu trebuia ratat. Erau poeți ai obsedantului deceniu care scriau poezii, dar nu orice poezii, ci cu mesaj, dar proaste rău de tot. Au fost și poeți de talent și aici îl numesc pe Nicolae LABIȘ care într-o perioadă extrem de scurtă, căci a murit tânăr, la numai 21 de ani, a lăsat o operă remarcabilă. Pe el îl consider fabrică de poezii. Tot fabrică de poezii îl consider și pe Adrian PĂUNESCU, poet care a scris mult, chiar foarte mult, a scri cantitate, dar și calitate, căci era un poet de mare talent și cu productivitate remarcabilă. Poemele lui stau la baza multor cântece extraordinare. Și poetul Mircea DINESCU este fabrică, dar mai ales fabrică de metafore incluse în poezii. Pe el l-aș vedea laureat de NOBRL în literatură, ca primul român care obține acest premiu care se oferă celor recomandați de stat și netras înapoi de confrați, asemeni acțiunilor din cazanul cu zmoală din iad unde unii se trag în jos de ceilalți.



(03 decembrie 2021)