Sunday, December 5, 2021

Dorințe nefaste

Mulți au dorințe nefaste.
O dorință nefastă este aceea de a avea cărți publicate, fără să aibă capacitatea de a scrie o carte.
O dorință nefastă este aceea de a avea articole publicate în reviste ISI, fără să aibă capacitatea de a scrie un articol și într-o revistă de mahala, cu atât mai puțin într-o revistă ISI.
O dorință nefastă este aceea de a avea titluri academice, fără să aibă capacitatea de a scrie o teza de PhD.
O dorință nefastă este aceea de a avea fi profesor universitar, fără a avea nici în clin nici în mânecă cu ceea ce înseamnă a preda în fața unor studenți exigenți.
O dorință nefastă este aceea de a absolvi facultăți de la mari universități, deși calitățile intelectuale și cunoștințele de limbă engleză reprezintă bariere insurmontabile.
Numai așa se explică îmbâcsirea CV-urilor cu cu lucruri neadevărate, dar greu de verificat în vremurile când nu exista Internet, dar scoase la iveală ca falsuri într-o secundă acum când în online se găsesc tot felul de informații complete și mai ales, corecte, adică validate oficial.
Așa sunt demascați politicieni mincinoși care se împăunează cu titluri și cu realizări pe care doar în mintea lor le au, căci realitatea îi contrazice, mai ales că sunt foarte mulți cei care scormonesc lumea pentru a găsi marile adevăruri, despre fiecare aspect enunțat într-un CV de câte un nene agramat.


(05 decembrie 2021)

No comments:

Post a Comment