Thursday, March 25, 2021

VeVe se râde

Celebrul VeVe se râde gând se vorbește despre noi restricții. Știe el ce știe. Sunt oameni care fac analize, fac corelații, dau dovadă de profunzime și după o gândire atentă și profundă fac afirmații. Chestia cu măsluirea a pus pe gânduri pe multă lume, căci VeVe nu este fiul ploii și o fi având el analiști de date care au intrat în detalii neaccesibile vulgului și mai ales o fi găsit hârtii lăsate neglijent așa cum au fost și parolele de pe tabla lui CIUCĂ, 

Pentru contextul care s-a creat în mintea lui VeVe nu este exclusă nicio concluzie, căci nota discordantă pe care el o face, marchează că are o cu totul altă viziune. Ministrul educației a zis flori și mărțișoare, VeVe a zis nu la acestea și evoluția infectărilor îi dă dreptate junelui. Subalterna lui VeVe își dorește din tot suflețelul ei carantină națională, toți ceilalți văd altfel lucrurile. Ce se întâmplă când se lucrează cu jumătăți de măsură nu mai trebuie spus că indicatorii spun totul.

Îmi amintesc niște filme: Să râdem cu Stan și Bran sau Toată lumea râde, cântă și dansează. Așa că zilele următoare se anunță a fi dramatice că lumea s-a plictisit, că influencerii nu-și fac treaba și guvernanții nu au un aparat de propagandă bun din moment ce subiecte de scandal ocupă primele pagini și momentele de maximă audiență de la Tv. Toate eforturile de la ATI și din spitale au trecut în planul secund din moment ce din dorința de rating televiziunile au arătat pacienți legați, se spune că oxigenul nu face bine și se fac conexiuni fără fundament între decese și rapeluri, căci cine spune primul este cel luat în considerare, iar desmințirile și precizările ulterioare nu mai ajung la populație.

Cred că este momentul ca parchetul să se autosesizeze în legătură cu unele emisiuni tv care zădărnicesc lupta cu pandemia prin răspândirea de mesaje care au caracter demobilizator.


(26 martie 2021)

No comments:

Post a Comment