Revoluția în învățământ

 Singura modalitate de a face ceva în învățământ este de a lua totul de la zero pentru că:

- manualele sunt un dezastru,

- clădirile sunt nefuncționale,

- profesorii trebuie perfecționați,

- mentalitatea elevilor trebuie schimbată,

- poziționarea părinților este învechită,

- obiectivele  sunt rupte de societate,

- se cheltuie mult și ineficient,

- lipsesc procedurile clare,

- nu este stimulată calitatea,

- fiecare face exact ce vrea.

Există sisteme de învățământ performante în lume și de la ele trebuie pornit. A face un sistem de învățământ mioritic, idilic, politic și fatidic este echivalentul întoarcerii în grotele comunei primitive, deosebirea fiind existența tabletei, a telefonului mobil și a trotinetei electrice.

Revoluția în învățământ are un moment de start și o durată de implementare de la 5 la 10 ani cu etape foarte clare. Învățământul înseamnă:

- elevi,

- profesori,

- școli,

- manuale,

- proceduri,

- calitate,

- obiectiv.

Obiectivul are diferite formulări dintre care exemplific:

- realizarea unui învățământ de dragul învățământului,

- realizarea unui învățământ pentru profesori,

- realizarea unui învățământ pentru elevi,

- realizarea unui învățământ pentru societate.

La ora actuală învățământul este orientat spre profesori căci numărul de ore de matematică nici nu se reduce că ar apare un plus de profesori, nici nu are cum să crească pentru că nu are cine să le țină, ca să nu spunem cum se fac opțiuni la limbi străine, nu după dorințele elevilor, ci după disponibilul de profesori. revoluția în învățământ trebuie să pornească de la calitate. Trebuie definită calitatea profesorului, calitatea elevului, calitatea manualului, calitatea școlii, calitatea managementului și tot așa. Cine lucrează după principii bolșevice cu hei-rup și tot hei-rup, să nu se aștepte ca învățământul să progreseze cumva. S-a mers după idei mioritice, în care s-a lucrat cu jumătăți de măsură. Credeam că acest an când s-a lucrat în online vor fi făcuți pași importanți care să ducă la creșterea calității în învățământ. N-a fost să fie...

La ora actuală avem un învățământ definit prin cifre. dacă stabilim în obiectiv, vor rezulta alte cifre, vor rezulta costuri. Abordarea neserioasă când prin lege se dă învățământului 6% din PIB dar niciodată nu a fost făcută această alocare, este clar că nici despre revoluție nu va fi vorba în învățământ. Comuniștii au considerat importante industria și agricultura căci acolo se vedea ce se produce. S-a considerat că învățământul nu e ramură productivă și a fost tratat ca atare, adică ignorat. Și acum lucrurile stau tot așa, iar investițiile și salariile în învățământ sunt de tot râsul. 

Cine vrea să facă revoluție în învățământ trebuie să taie pisica în două și să răspundă clar ce obiectiv se urmărește, iar lucrul cu jumătăți de măsură să fie exclus. Ideea de a desființa liceele unde niciun absolvent nu promovează examenu de bacalaureat este picătura ieșirii din oceanul bălăcelii în mediocritate. Încercarea de a-i gestiona pe suplinitori este bizară, superficială și ineficientă. În loc de a avea examene și de a face paradă cu notele de 2 și de 3, un program clar de perfecționare, cu filtre multiple ar fi mult mai eficient și ar da și rezultate nu numai spectacole sinistre.

Prima chestie de acceptat este aceea că învățământul nu este o cenușăreasă sau o ramură neproductivă, ci este baza societății,m căci ea produce bunul cel mai de preț al societății, forța de muncă educată, calificată și pricepută în acrtivități practice concrete.

(05 martie 2021)