Sunday, January 31, 2021

Lucrul cu publicul

Pensionar fiind, cu mult timp liber fiind, am zis că n-ar strica să merg să mă interesez de o cerere depusă în 04.11.2020 și despre care am aflat că termenul de soluționare este de minimum 45 de zile. Faptul că:

- legea salarizării nu scoate un cuvânt despre calitatea muncii,

- în constituție nu scrie nimic despre drepturile cotidiene ale cetățeanului,

- instituțiile nu au respect față de cetățean,

- funcționarii dezvoltă abuzuri în cascadă,

m-au determinat să verific dacă toate cele înșirate de mine acum sunt vis sau sunt realitate. Am intrat într-un hol jegos. Am luat un bilet de ordine de la un automat. Erau 3 ghișee, cu 3 funcționare, care rămâneau două, căci când apărea una și erau 3, pleca una și rămâneau două. Neclaritățile din fluxurile de documente au făcut ca dialogurile funcționar-cetățean să fie lungi. Trebuie să remarc că o funcționară lucra cu propriile-i pile, din moment ce persoanele cu care intra în dialog nu aveau bonuri de ordine.

Nu vreau să creadă cineva că sunt un rebel revoltat de dezordinea de la acea organizație, ci doar am constatat că mizeria din societate este generalizată, iar minciunile de la vârf alunecă și se propagă până la bază. Nerespectarea niciunui termen, a legilor și chiar a propriilor decizii, de către cei din vârful statului se propagă în toate nivelurile grațios, rapid, endemic, pandemic, silențios și mai ales narativ.



(31 ianuarie 2021)








(31 ianuarie 2021)

No comments:

Post a Comment