Azi 20 ianuarie 2021 la Washington se va produce predarea de ștafetă dintre președintele care pleacă și președintele care vine. De fapt nu va fi așa, căci președintele Donald TRUMP a adoptat o altă atitudine și nu-l va întâmpina pe președintele ales Joe BIDEN. Nici primei doamne nu-i va fi prezentată Casa Albă de către Melanie TRUMP. Totul va fi altfel, după incidentele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.
Îmi aduc aminte că la noi se vorbea de divizarea societății. Când tot la Capitoliu a fost un miting de doliu pentru a fi omagiată memoria lui George H.W. BUSH erau prezenți mai mulți foști președinți ai USA, chiar dacă unii erau democrați și alții erau republicani, stăteau unii lângă alții pe același rând de scaune. Ca să se ajungă la situația ca fostul președinte să nu-l întâmpine pe noul președinte, se pare că drumul nu este prea lung, ceea ce arată că viața este foarte complicată și nici aparențele nu mai sunt apărate.
Despre mandatul lui Donald TRUMP părerile sunt împărțite. Despre viitorul USA sub mandatul lui Joe BIDEN sunt previziuni optimiste. El are experiență căci a fost vicepreședinte al USA destul de mult timp și este în politică din tinerețe, postul de senator l-a câștigat când nu avea 30 de ani.
Acum deja lumea arată altfel din cauza pandemiei. Va arăta altfel și din cauza evenimentelor din 6 ianuarie 2021, căci va fi foarte greu să se refacă imaginea acelei democrații impecabile pe care toată lumea o v edea peste ocean. Vor trece cel puțin 10 ani pentru a se vedea efectele politicii lui Donald TRUMP care a făcut o serie de gesturi, care prin amplitudinea lor și-au dorit să dea semnalul de America first.
Bye, Bye, Donald TRUMP! Afacerile ți se potrivesc mult mai bine, decât haina de politician.
(20 ianuarie 2021)
No comments:
Post a Comment