Nu mai suport ca vreo persoană să-mi vorbească folosind verbele la timpul viitor. 30 de ani de politică mocirlită cu promisiuni că vom face, vom drege m-au determinat să urăsc acest timp al verbelor, pentru că-l identific cu minciuna, cu lauda, cu promisiunile neonorate, adică cu moacele tâmpe ale politicienilor din spațiul mioritic.
Cum îi aud pe unii că spun că:
- vor face o nouă linie de metrou,
- vor construi un parc tehnologic,
- vor inaugura o autostradă,
- vor da în folosință un spital,
deja mă apucă cu friguri și mă enervez teribil că a venit încă unul ca să mă creadă că-i înghit minciunile stupide pe care le debitează fără să clipească și fără să respire, cu un debit verbal fenomenal.
Așa cum nu accept în texte verbul a putea care arată frică, lașitate, ambiguitate, nesiguranță, tot așa nu mai accept în texte verbele la timpul viitor, căci ele înseamnă minciuni fără acoperire.
Voi fi foarte entuziasmat să aud cum mi se spune că se construiește autostrada, că s-a inaugurat un spital, că au fost cumpărate 100 de tramvaie, că se lucrează la linia de metrou și este gata mai mult de 60% și totul este în grafic. Adică mi se spune ce s-a făcut, ce se face, cum s-a făcut, cum se face și voi fi mulțumit. Dacă mi se spune că luni este gata cutare drum și azi este vineri, cred. Dacă mi se spune că ieri au sosit primele autobuze electrice, cred. Dacă mi se spune că azi la ora 20 vor fi aprinse luminile de Crăciun, cred. Nu cred când mi se spun gogoșile de la timpul viitor. Chiar îi detest pe cei ce o fac.
(19 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment