Pupături la moaște

Eu am impresia că sunt un individ cu capul pe umăr și nu mă las manipulat cu una ciu două. Deci de la premisa aceasta plec. În viața oamenilor exustă un lucru cu totul excepțional și anume speranța. În momente de cumpănă fiecare dintre noi, deci și eu am gândit cu luciditate ce sunt în stare să fac. Din dorința de a face lucrurile cu mult mai bine și de a obține ceva mai mult decât știința și tehnica îmi oferă, speranțele mele, dar nu numai ale mele, se îndreaptă undeva spre zone mai profunde ale credinței. Așa este făcută ființa umană, să depășească limitele, oricare ar fi ele. De fiecare dată noi vedem lucrurile imdeiate, apoi vedem ceva mai departe realizabil, după care trecem spre zona miracolelor. Cine spune că nu se gândește și la evenimente cu probabilitatea de realizare aproape zero, minte, este idiot sau șarlatan, căci dragostea, suferința, frica, speranța, dorința de a se împlini miracole este în natura noastră umană.

Am văzut la viața mea oameni deosebiți, oameni care știau multă carte care spuneau:

- Noi am făcut tot ce trebuie. Acum trebuie organismul lui să lupte. Cu ajutorul lui Dumnezeu va depăși această cumpănă.

Omul este clădit să muncească, să lupte pentru a realiza obiective, să creadă în Dumnezeu, în miracolele care apar atunci când evenimente foarte rare se produc și sunt favorabile. Oamenii se roagă. Oamenii țin post. oamenii merg la biserică. Oamenii au icoane în casă la care se închină. Oamenii fac mătănii. oamenii merg la moaște. Fiecare om are gândurile lui, are speranța lui, are viața lui, are greutățile lui, are bucuriile lui și filosofia lui de a-și trăi viața și nimeni nu are voie să-i tulbure credința căci numai aceasta îl deosebește de celelalte vietăți, fiind demonstrat că și maimuțele știu să facă unelte primitive, că delfinii au inteligență, că ciorile lasă din zbor nucile care se sparg de pământ și apoi coboară și mănâncă miezul.

Excesele care limitează pupăturile moaștelor nu sunt normale. Așa cum vrem libertatea colectivităților LGBD, tot așa să fim toleranți și față de cei care merg și sărută geamul dezinfectat al raclei, fără a face niciun fel de afirmații, căci nimeni nu ne dă acest drept.

Eu nu pup morți, nu pup moaște, dar mă închin în fața icoanelor. Aprind două lumânări în bisericile sau catedralele unde intru și mă rog în gând. Nu fac gesturi ample, nu exagerez. Acesta este felul meu de a-mi manifesta credința. Niciodată nu i-am judecat pe cei care ocolesc biserica pe coate, care pupă moaște, care fac mătănii. Aceea este credința lor. Să fie sănătoși și Dumnezeu să-i ajute, cum îmi doresc și eu.

(09 noiembrie 2020)