Acum mulți ani unii s-au apucat să încropească un colectiv care să scrie Istoria informaticii românești. Am asistat la câteva întâlniri, dar când am văzut că nu s-a reușit să se depășească stadiul de cum să se numească acea carte Istoria informaticii românești sau istoria informaticii din România, n-am mai participat. Anii au trecut, progresele nu au venit. A apărut proiectul ROINFO al profesorului Marin VLADA de la Universitatea București care a trasat foarte clar cum trebuie scrisă o istorie a informaticii românești. El a proiectat o serie de 7 volume și aveam în minte că David E KNUTH își propusese și el un demers de mari dimensiuni anunțat în primul volum al Art of Programming, demers care nu a fost dus la bun sfârșit, căci KNUTH își dorea ca toate volumele să fie de unic autor, adică el.
Profesorul Marin VLADA a văzut totul diferit, adică cele 7 volume au fost dezvoltate pe o durată mai strânsă de timp, între anul 2019-2022 și au avut în spate o echipă extraordinar de numeroasă formată din persoane care au fost implicate direct în dezvoltarea informaticii românești. Profesorul Marin VLADA a dispus de calitățile manageriale care i-au permis să construiască echipa, să definească obiective clare și să imprime acel ritm necesar derulării activităților cu încadrarea în timpul necesar. Eșalonarea publicării este:
Volumul I: Computing – Contextul internațional, 2019
Volumul II: Computing – Contextul național, 2019
Volumul III: Computing – Apariție și dezvoltare, 2020
Volumul IV: Computing – Dezvoltare și impact, 2020
Volumul V: Computing – Dezvoltare, 2021
Volumul VI: Computing – Classification System, 2021
Volumul VII: Computing – Realizări românești în domeniul informaticii, 2022.
Până acum, demersul profesorului Marin VLADA este unic și compar lucrarea obținută cu istoria literaturii române de la origini și până în prezent scrisă de George CĂLINESCU și publicată în 1941. Am mai scris ceva despre această lucrarre, dar în alt context, căci sugeram tuturor celor care au ceva de spus despre informatica românească ori să se alăture demersului profesorului Marin VLADA, ori să se apuce ei să scrie alte cărți de istorie a informaticii românești, căci numai așa se vor face pași semnificativi în a construi o imagine cât mai completă legată de acest domeniu extrem de important pentru noi
(21 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment