Sunday, November 1, 2020

Literatura interschimbabilă

Îmi aduc aminte că acum mulți ani am văzut pentru prima dată plăcuțele acelea de la stadion unde se modifica scorul prin înlocuirea unei plăcuțe cu alta. Apoi am văzut plăcuțe la marile spectacole de pe stadion unde un tip arăta culoarea plăcuței și masele ridicau plăcuțele rezultând cuvinte, portrete sau desene interesante, legate de ceea ce se petrecea ca spectacol pe stadion. Ne amintim cum apărea din trupurile de tineri cuvinte precum CEAUSESCU, RSR, PCR sau ROMANIA. Era deja ceva obișnuit să vedem pe la demonstrațiile de 23 August sau de 1 Mai astfel de construcții fie din plăcuțe colorate, fie din trupuri de tineri, prin regrupare obținându-se cam orice-și doreau organizatorii.
Mi-a venit și mie ideea de a concepe o lozincă bună la orice. În anul 2016 s-ar fi scandat cu mare forță și chiar s-ar fi adeverit. Lozinca ar fi fost:
Cu Liviu DRAGNEA în frunte,
Vom avea victorii multe!
Și în 2016 PeSeDe a obținut scorul astronomic de 45,8%, iar ce a urmat se știe. S-a văzut că sunt oameni needucați să gestioneze succesul, iar viața îi pedepsește, căci soarta a pus bastonul de mareșal în ranița unui caporal, care n-a fost în stare să devină mareșal, deși Karl MARX și Friederich ENGELS în operele lor ziceau că istoria ăi crează pe indivizii care par providențiali. Se pare că acea istorie nu a produs efecte și pe Dâmbovița.
Acum suntem în 2020 și la conducerea PeSeDe este Marcel CIOLACU, un tip șters, ușor mediocru, cu tentă fină spre autosuficiență, cu reacții decalate în sensul de întârziere, nehotărât, nerespectat, neascultat și mai ales predictibil prin ezitările lui rezultat al manipulărilor fine și hotărâte ale marelui maestru. Și acum până în 6 decembrie 2020 fără să greșim avem la dispoziție spre a scanda locinca:
Cu Marcel CIOLACU în frunte,
Nu vom avea victorii multe!
sau mai popular,
Cu Marcel CIOLACU-n frunte,
Vom avea victorii puține!
Nu prea ritează, dar acum în pandemie și lozincile au de suferit, ceea ce n-ar trebui să deranjeze prea mult, căci în 2024 la următorul ciclu electoral lucrurile se vor schimba radical, căci dreapata care nu este unită, din această cauză va avea evoluții contradictorii, fiecare încercât să-și maximizeze scorurile, ceea ce înseamnă exact ceea ce a făcut conglomeratul CDR între 1996 și 2000 când în final s-a făcut țăndări. Liviu DRAGNEA va ieși de la pârnaie și-și va vedea liniștit de ale lui, ca un fel de Deng XIAOPING de Teleorman în înțelepciunea lui nu va scrie cărți, nu va apărea ostentativ la televiziuni, dar va aștepta momentul propice să dea marea lovitură, căci teleormănenii sunt oameni răi, răzbunători și neiertători, iar zicerea că te caută și-n gaură de șarpe, de la Teleorman se trage. Să nu uite nimeni.


(01 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment